program de politică economică şi socială preconizat în timpul preşedintelui F.D. Roosevelt şi pus parţial în aplicare în S.U.A. în perioada 1933-1936, pentru a înlătura efectele marii crize economice de supraproducţie din 1929-1933. În centrul acestui program, care în traducere înseam- nă “noua acţiune”, s-a aflat problema lichidării (diminuării) şomajului, care atinsese proporţii de masă în anii crizei. Măsurile sociale şi economice întreprinse în cadrul new deal – prima încercare de aplicare sistematică a teoriei macroeconomice a lui J.M. Keynes – erau în disonanţă cu încercările de a depăşi criza economică ciclică şi recesiunea pre- lungită prin mijloace deflaţioniste tradiţionale şi cu multe alte măsuri de politică economică promovate de S.U.A. până atunci. Administraţia federală a început această politică aplicând mai multe măsuri de refacere (relansare) a industriei, prin lansarea unor comenzi publice de amploare şi printr-o largă ofertă de credite. Au fost adoptate o serie de legi, unele devenite celebre, prin care s-a preconizat sporirea intervenţiei statului american în economie, creşterea consumului de stat, respectiv a cererii agregate, ca pârghie de influenţare a mecanismului economic de ansamblu. A fost creată o instituţie specializată de stat, având ca obiectiv finanţarea programelor guvernamentale, a fost adoptată legea securităţii sociale, prin care s-a generalizat asigurarea socială
în S.U.A., iar prin legea agriculturii s-a prevăzut o largă asistenţă pentru fermieri etc. new deal a în- tâmpinat o puternică rezistenţă din partea unor mari firme şi din partea purtătorilor de cuvânt ai economiei ofertei. Ca urmare, unele prevederi iniţiale ale programului au fost anulate de Curtea Supremă a S.U.A., iar din 1936 principiile de bază ale new deal au fost abandonate în mare măsură.