Atunci când am pus în discuție tema ” De la made in Romania la made by Romania” nu mi-am închipuit că va avea parte de atât de mare interes. Este meritul redacției CursdeGuvernare inspirația pe care a avut-o de a o transforma într-o largă dezbatere finalizată în Conferința organizată zilele trecute în aula Academiei de Studii Economice.

Interesantă și elitistă, Conferința a fost gestionată de un prestigios grup de paneliști care a reușit să imprime cu claritate ideia imposibilității trecerii României de la stadiul de ” in” la cel de ” by”.

De la eleganța cu care dl. Dragoș Pâslaru a demonstrat, sub pretextul capcanei venitului mediu, înapoierea dramatică a României față de campioni ca Irlanda sau Finlanda până la sinceritatea dlui. Valentin Lazea care s-a arătat dezarmat în fața ignoranței și răutății românești, paneliștii au făcut o radiografie corectă a decalajului periculos care ne desparte de țările care își pot permite un ” by”. A reieși că România, cel puțin deocamdată, nu-și poate permite acest lucru.

Deoarece nu m-am numărat printre paneliști și nici nu a existat posibilitatea unor intervenții din sală cer permisiunea exprimării opiniei mele prin rândurile de față.

1.Cred că nu este de dorit ca drumul de la in la by să fie analizat preponderent sau chiar exclusiv prin prisma productivismului, reducând fenomenul doar la raportul dintre conceperea și realizarea produsului. Diviziunea internațională a muncii în condițiile interdependențelor fluxurilor de factori de producție (globalizare- delocalizare- relocalizare ) face extrem de dificilă păstrarea caracterului de ” by” specific primei jumătăți a secolului XX când un producător național putea reuni în locația sa procesul de cercetare-dezvoltare cu cel de producție materială a unui produs.În acele condiții nu exista ” by” ci doar ”in” care în mod logic îl subînțelegea și pe ” by”. Nimeni nu-și punea întrebarea dacă un produs ” made în Germany” era doar produs în Germania dar conceput altundeva. La acea dată, deosebirea dintre in și by apărea doar prin obligativitatea ca producătorul să declare că foloseste un „ patent” înregistrat de către creatorul produsului.

Actuala diviziune internațională a muncii a creat falia între cercetare-dezvoltare și producția propriu zisă, delimitând zone de cercetare-concept-design și zone de manufacturare și asamblare.

Nu insist asupra explicațiilor arhicunoscute și nici asupra faptului că actuala tendința occidentală de reindustrializare reevaluează acest tip de diviziune. Cel puțin deocamdată ea există și o tratăm ca atare dar cu subliniere faptului că nu este nici absolută și nici definitivă. Chiar în SUA, Germania, Marea Britanie sau Canada găsim producție de automobile made in aceste țări dar made by Toyota, Honda, Mazda , Renault sau , cu ani în urmă, producția în SUA a miniautoturismului Jugo, made by o inisignifiantă producătoare de automobile din fosta Jugoslavie. În anii 80 existau tractoare made in Egipt dar made by Tractorul Brașov.

Concluzia este că nu ar fi nimerit să transformăm ” in” și ” by” în indicatori ai dezvoltării/subdezvoltării. Desigur, ” by” presupune un stadiu mai avansat dar criteriul de partajare între in și by este preponderent economic. Avantajul unui mediu economic mai profitabil valorificării capitalului poate determina oricând trecerea inversă de la ” by” la ” in” în scopul obținerii unui raport mai bun cost/beneficiu.

2. Cred că nu este nimerit nici să legăm direct trecerea la ” by” de capacitatea de cercetare științifică, de educația și calificarea forței de muncă sau de potențialul tehnologic. Și nici doar de produsele industriale. Sunt de părere că trecerea la ”by” poate fi realzată și prin tradiție pe creneluri bine identificate ale pieții.

Tradiția de tip monopol în crearea unui produs poate fi direct trecută în categoria ” made by” chiar și în cazul în care produsul nu are o atestare de tip appelation d’origine controlee. Este cazul mezelurilor tradiționale made by Hungary, a mobilei ratan made by Thailand, a Gin-ului made by Scotland sau chiar a magiunului by Topoloveni.

Desigur, ar fi mai prestigios și mai pofitabil dacă ar exista tradiția britanică, franceză , japoneză, elvețiană sau germană în producerea prin ” by” a unor elemente de înaltă tehnicitate dar și tradițiile artizanalo-alimentare pot fi puse în valoare.

3. Trecerea la ” by ” nu este doar o problemă de progres instituțional și de dezvoltare a capacității de cercetarare-inovare, este și o problemă de mentalitate și cultură antreprenorială. Mediul economic este acela care depistează și valorifică oportunitățile de ” by”, luându-și riscuri și conlucând cu sistemul bancar și cu instituțiile guvernamentale sau de partenerial public de promovare a producției și exporului de produse de tipul factorilor de avantaj comparativ. Cel mai european exemplu este cel al Porugaliei care prin intermediul agenției public private de promovare a exporturilor ( ICEP) a extins aria ” by” la o seamă de produse cum ar fi : tesături de artă, ceramică de artă, plută și izolații de plută, încălțăminte, vinuri și bombonerie fină. Remarcabil este faptul că Portugalia a reușit să exporte ” by” produse inginerești din categoria ” proiecte de infrastructură și amenajare teritorială”.

4. În ceea ce privește România, trecerea de la in la by nu o consider ca un deziderat al viitorului. Cred că România are deja capacitatea de a fi în categoria ” by” atât prin ceea ce numeam exploatarea tradițiilor cât și în domeniul by-ului intelectual. România poate fi deja un exportator de by în domeniul IT-ului și al proiectelor de inginerie și arhitectură .

Lipsește însă mentalitatea de” business by” cât și existența unui mediu economic de stimulare.

Conferința organizată de către CursdeGuvernare este, din punctul meu de vedere, un excelent start pentru crearea acelei mentalități care, probabil, încet încet va determina și apariția stimulentelor.

***

Mircea Coșea este Profesor de Macroeconomie și Economia Intergării Europene, fost vicepremier și președinte al Consiliului pentru Strategie și Reformă