Deși pretindem că tranziția de la economia centralizată,de comandă, s-a încheiat și trăim într-o economia de piață funcțională, europeană, realitatea ne contrazice.
În economia noastră de piață funcțională continuă să supraviețuiască unele elemente ale vechiului tip de economie care, nici măcar, nu sunt supuse în continuare unor măsuri sau politici menite să le adapteze noilor condiții.
Surprinzător este faptul că în loc să fie supuse, cu diferite grade de determinare și intensitate, de către guvernele de după 1990 procesului de transformare, ele sunt păstrate așa după cum au fost moștenite de dinainte de 1990.
Și mai surprinzător este faptul că toate aceste guverne au depus eforturi în sens contrar, adică în loc să se preocupe de adaptarea , măcar treptată, a vechilor elemente la noile condiții de funcționare ale economiei de piață, s-au preocupat și continuă să se preocupe de adaptarea noii economii la modul de funcționare al relicvelor economiei centralizate.
Una dintre cele mai evidente și importante relicve ale economiei de comandă ce supraviețuiește cu succes în noile condiții este Bugetul de stat, nu doar în sensul conceptual al termenului dar și al celui funcțional.
Bugetul după sistemul sovietic. Vechiul sistem soviectic
Economia centralizată a României dinainte de 1990 s-a caracterizat prin utilizarea conceptuală și instituțională a politicii bugetare copiată după experiența Uniunii Sovietice din perioada 1930-1950.
Politica bugetară sovietică din acea perioadă avea la bază teoria ” hozrasciot”ceea ce se traduce prin ” Gospodărire socialistă chibzuită”. Ideea de bază era aceea a ”stimulării reducerii sistematice a prețului de cost, prin stimularea creșterii continue a producției și a acumulărilor interne” ( Decretul nr.16 din 17 ianuarie 1950 pentru acordarea de gospodărire chibzuită Direcțiunilor şi Serviciilor de aprovizionare, precum şi Direcțiunilor generale din Ministerele economice.)
Aplicată la politica fiscal/bugetară, această teorie a transformat bugetul național într-un adevărat cont contabil care evidenția strict aritmetic intrările ( acumulările interne) și ieșirile ( cheltuielile statului).
La încheiere exercițiului fiscal, se raporta un sold bugetar echilibrat printr-o egalitate perfectă între venituri și cheltuieli,ceea ce se prezenta propagandistic ca un succes al politicii economice promovată prin sarcinile și directivelor partidului comunist, transpuse în obiective concrete, stabilite de către Comitetul de Stat al Planificării pentru activitățile de aprovizionare tehnico-materia pentru toate ramurile și domeniile de activitate .
Desigur, într-o economie planificat-centralizată unde mecanismele libere de reglare ale pieței nu funcționau, unde principiile ideologice ale partidului stat impuneau în mod totalitar supremația interesului politic față de cel economic și unde relațiile cu piața internațională aveau puternice atribute autarhice, ”bugetul cont contabil ” își avea locul și rolul său într-un mecanism strict reglementat și comandat politic al funcționării ansamblului economic național.
Evident, nu trebuie demonstrată diferența dintre economia centralizată și cea de piață. Diferența este atât de mare și profundă încât doar semantica mai poate permite utilizarea unor aceleași concepte, noțiuni sau chiar cuvinte.
Semantic, putem vorbi de ”buget” și în economia trecută și în cea prezentă dar conceptul, sensul și rolul sunt total diferite.
Economia de piață a redus substanțial rolul de comandă al statului dar i-a conferit posibilitatea de a avea în patrimoniul său managerial un instrument de politică economică extrem de eficient și de puternic.
Acest instrument de politică economică pe care îl are statul într-o economie de piață este Bugetul.
Se poate spune că bugetul este chiar singurul instrument pe care statul îl mai are la dispoziție pentru a interveni în economie ,dar de o asemenea capabilitate încât nu se poate spune că în economia de piață statul este privat de putere. Din contră, transformarea bugetului într-un instrument de politică economică îi conferă statului multă putere în ceea ce înseamnă orientarea și direcționarea dezvoltării economice.
Ca instrument de politică economică,bugetul orientează și direcționează politica fiscală, prin taxe, impozite, etc dar și prin acordarea de facilități, manifestându-și interesul pe care îl are, la un moment dat, pentru stimularea dezvoltării unor ramuri și activități sau pentru reducerea activității altor ramuri și activități.
Fără îndoială, este un instrument importat la îndemâna decidenților de a orienta dezvoltarea în mod selectiv dar pentru a putea fi utilizat trebuie ca decidenții guvernamentali să aibă capacitatea de a elabora selecția ramurilor și activităților, adică o schemă a priorităților și a etapelor de realizare a acestora în funcție de timp și posibilități investiționale.
Schema priorităților care poate fi termen mediu sau lung este partea cea mai importantă a strategiei de dezvoltare pe care orice economie modernă ar trebui să o aibă.
Rezultă că transformarea posibilității teoretice a bugetului într-un instrument real de politică economică depinde de existența unor condiții obligatorii. Astfel:
- Existența unui deplin consens politic referitor la atingerea unor parametri ai dezvoltării și ai competitivității într-o perioadă de timp stabilită prin măsuri de restructurare și modernizare a economiei;
- Existența unei strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung cu stabilirea unei precise periodizări și succesiuni în efectuarea obiectivelor vizate în strategia națională
- Structurarea politicii fiscale/bugetare pe sistemul finanțării de programe, pe perioadă multianuală
Bugetul României – rupt de un plan de dezvoltare economică
Evident, în acest moment, România nu dispune de existența acestor condiții ceea ce face ca bugetul să fie ” preferat”de către guvernanții de după 1990 în termeni de ” cont contabil”pe sistemul ordonatorilor de credite.
Actuala situație a discuțiilor pe tema deficitului bugetar este o expresie directă a menținerii viziunii de cont contabil.
Guvernul este interesat de ”adunarea” unor sume pentru a încerca o echilibrare a deficitului dar deloc interesat de consecințele pe care respectivele măsuri le vor avea în timp și în ideea unei posibile strategii în care să se reliefeze optica acestuia referitor la modul în care interpretează prioritățile pe care ar trebui să le aibă dezvoltarea ulterioară pe ramuri și domenii de activitate.
Propunerea de a elimina ” în bloc” facilitățile acordate unor ramuri ( construcții, agricultură, parțial IT) demonstrează dorința de a acumula imediat anumite sume la buget, în sens aritmetic-contabil, fără a vedea importanța stimulării prin facilități a unor ramuri care s-au dovedit motoare ale creșterii și care au în continuare acest potențial.
În același fel este pusă și problema tichetelor de masă și de vacanță fără a se lua în calcul efectul de antrenare pe care aceste tichete îl au pe orizontală asupra altor multe activități .
Nici măcar un cont contabil corect
O abordare mai specială , chiar discutabilă a problemei ” bugetul instrument de politică economică nu simplu cont contabil”este aceea a avantajului pe care bugetul ca instrument politic îl oferă guvernelor de a crea cu bună știință și de a utiliza eficient deficitul bugetar .( vezi Esther Duflo- laureată Nobel”: Good Economics for Hard Times” 2019 )
Deficitul este considerat în acest caz un mijloc de stimulare a investițiilor în direcția atingerii unor obiective vitale ale dezvoltării, considerate atât de importate pentru progresul țării și al ridicării gradului de competitivitate pe piața globală încât, în mod deliberat, se permite existența unui deficit temporar la cote mai ridicate, considerat sursă de finanțare a unor programe investiționale.
Altfel spus, se acceptă pe o anumită perioadă un deficit bugetar cu siguranța că investirea sumelor ce îl reprezintă aduce la buget venituri apte de a acoperi deficitul și de a asigura creștere economică.
Unde se află România din punctul de vedere al echilibrului pe care ar trebui să-l aibă printr-o tranziție, mult întârziată, de la vechea la noua abordare a bugetului ?
Evident, nu numai că am rămas în epoca bugetului cont contabil dar nici nu reușim să elaborăm un cont contabil corect:
Bugetul 2023 nu poate fi considerat nimic altceva decât ” un cont” greșit elaborat în care veniturile și cheltuielile nu au reușit să treacă granița dintre dorințe și realități.
***
(Citiți și: ””Fiica risipitoare a Europei” – Cronicile nr. 81. Sumar, titluri, autori”)
***
6 răspunsuri
De 33 de ani continuă haosul.
Nu că era grozav înainte.
Haosul organizat reprezintă metodologia de elaborare a bugetului de stat.
Dezvoltare zero!
Rostogolirea datoriei publice.
Astea sunt principalele „”preocupari” ale guvernelor României!
Motto:
„Pot să spun că sunt fericit într-o ţară condusă de Marcel Ciolacu? Asta e nenorocirea noastră” / „Revoluţia a fost o iluzie, ruşinea pe care o trăim acum. Moştenitorii comuniştilor au pus mâna pe putere, au furat toţi banii”
(Victor Rebengiuc , între teatru și Marcel Ciolacu)
In deschiderea ședinței Guvernului României din 24 august 2023, premierul Marcel Ciolacu a făcut următoarea declaratie: ”Vreau sa anunț că Guvernul isi va asuma răspunderea in fața Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscala si cele pentru combaterea evaziunii. Imi voi pune mandatul pe masă in Parlament pentru reforme si dreptate socială. Trebuie să separăm apele si romanii sa vada cine vrea cu adevărat sa facă reforme si să ducă această țară inainte si cine se opune si luptă pentru privilegii si pentru bogați. Eu cred că aceasta este calea si vă anunț ca voi merge inainte cu fermitate!”
Ciolacu vorbeste despre pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, când de fapt este vorba de niste cosmetizări cuprinse in “Ordonanţa austerităţii” vizând desfiinţarea a 200.000 de posturi vacante sau neocupate urmând ca de la 1 octombrie, numărul consilierilor din cabinetele demnitarilor să se reducă la jumătate, iar până la 1 ianuarie 2024, numărul secretarilor de stat va scădea cu 20%. Asta nu e reformă.
Pentru reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, sunt necesare reforme structurale profunde precum:
-Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
-Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
-În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
-Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
– Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.
România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a făcut reforma administrativ-teritorială a ţării. Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. Prin regionalizare s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj este decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară.
De aceea, trebuie recurs la o restructurare a acestor unități administrativ- teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic, deoarece in prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București.
Ba mai mult, există două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea constitutiei si introducerea categoriei administrative de „regiune” in legea fundamentală. A doua cale este mai simplă si se poate face fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Aceasta se poate face mai simplu prin reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
În plus la noi dintre cele 3.228 de orase si comune sau UAT -uri (unităti administrativ-teritoriale), cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi a oferi servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor: salarii, iluminat public, gospodărire. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean.
Asadar, guvernul nu se grăbește cu reducerea cheltuielilor bugetare, în ciuda creșterii deficitului de la o zi la alta și a situației economice tot mai precare. Masuri precum desființarea posturilor vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcții aprobate potrivit legii nu rezolvă problema reducerii deficitului bugetar. O altă găselnită fără noimă este in cazul deconcentratelor aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea unor autorități publice centrale, care se transferă în autoritatea/coordonarea/subordonarea autorităților publice județene. Odată cu descentralizarea serviciilor publice de interes național și transferul activității acestora către autoritățile publice județene are loc și transferul de patrimoniu precum și de resurse financiare alocate sub formă de cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, ceea ce demonstrează că de fapt nu se face nici o economie la buget. „Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie” . Si exemplele ar putea continua.
1.Cu toate defectele sale, ,,bugetul cont contabil” ramine util pentru ,,Gospodarire capitalista chibzuita” a Romaniei!
2.Pentru PRIMA OARA in Romania, prof. Cosea vorbeste de ,,planul de dezvoltare economica„!Dumnealui arata totodata, ca acesta nu trebuie sa fie rupt de instrumentul bugetar, avansind astfel STRUCTURA minimala a unui un NOU MODEL NATIONAL DE ADMINISTRARE a functionarii si dezvoltarii economice.
3.Din momentul in care Bugetul Romaniei – nu mai este ,,rupt” de un plan de dezvoltare economica (industriala rapida), vor exista cele ,,trei conditii” – pentru transformarea bugetului intr-un instrument real de politica economica.
In lipsa acestui ,,plan de dezvoltare”, bugetul se hraneste numai din cresterea taxelor si impozitelor sau din datorie interna si externa…
Simate, d-le Iuliu,
1.Fara indoiala ca d-l Ciolacu nu poate veni decit cu GASELNITE ORI SUROGATE, deoarece nu are instrumente programatice OPERATIONALE, care sa stabileasca masuri de restructurare sistemice in domeniul economic si bugetar-administrativ. Gaselnite sint de pilda desfiintarea salariilor/pensiilor speciale ale magistratilor, care isi merita banii, datorita dificultatii si pericolelor profesiei si pentru ca nu se pot angrena in nici o activitate economica.
Problema si rezolvarea salariilor si pensiilor acestora in sensul eliminarii disparitatilor de azi, este posibila numai prin realizarea si implementarea unui ,,PLAN DE DEZVOLTARE ECONOMICA”, de care scrie prof. Mircea Cosea, CARE SA ADUCA LOCURI DE MUNCA INDUSTRIALE SI SALARII DE LA 1000 DE EURO IN SUS, ca la Dacia Renault Craiova.
Surogatele sint desfiintarea unor locuri de munca bugetare sau institutii pentru reducerea costurilor administrative, dar d-l Ciulacu (si de altfel nimeni) NU vede si nu intelege ca unica ,,resursa economica nationala” sint tocmai acesti bugetari, utilizabili in cadrul unui proiect de tara cu obiectivul enuntat de d-l Cosea : dezvoltarea economica.Un proiect de tara care sa prevada metodele, tehnicile si instrumentarul bugetar prin care angajatii si institutiile publice sint stimulate si constrinse sa genereze politici publice performante in invatamint-educatie, zona sanitara, sociala, economie, etc. este cerinta zilei, nu ,,heirupism” reductionist si fara noima de personal si institutii!
2.Este nevoie de restructurarea a tot ceeace inventariati dvs., dar acest lucru s-a dovedit imposibil la modul punctual, fiind necesara o abordare/cuprindere nationala simultana a tuturor domeniilor respective.
Dificultatile si complexitatea proceselor de restructurare fiind extreme, numai un proiect national unitar si coerent poate da rezultatele asteptate, altfel proportiile si raporturile materiale si financiare cit si cele functionale dintre domenii nu pot fi asezate intr-un echilibru optimal, care sa asigure atit functionalitatea cit si fezabilitatea restructurarii sistemului economic si bugetar-administrativ national.
Pina acum nu exista un ,,plan/proiect/program national de dezvoltare economica, care sa aiba ca parte restructurarea institutionala.Obiectivele si domeniile de restructurat ,,beneficiaza” in programele de guvernare doar de o ,,asezare in lista”, asemanatoare cu a dvs, si nimic mai mult!
3.Restructurarea economica si institutionala este nerealizabila, deoarece insasi proiectele in aceasta directie ramin NEREALIZABILE, pina nu va exista baza teoretica sau ,,aplicata” de CERCETARE INSTITUTIONALA, sub a carei indrumare tehnica sa se ajunga la acest rezultat!
De aceea, in mod (absolut) OBIECTIV – d-l Ciulacu nu va beneficia decit de gaselnite si surogate, inventate sau construite de ,,economistii de partid”, ca praf in ochii alegatorilor si reprezentantilor UE, la fel de nepregatiti ca si ,,ai nostri”, in solutii programatice la problemele financiare si sociale grave ale tarii.
CHELTUIELILE BUGETARE CU APARATUL „PUGETAR” TREBUIE REDUSE CU 50%, TREBUIE FACUTE RESTRUCTURARI IMPORTANTE IN SENSUL OPTIMIZARII SI A CHELTUIELILOR SI A INDICATORILOR STATISTICI DE MUNCA PENTRU FIECARE SALARIAT ANGAJAT LA STAT(sa nu fie platiti DEGEABA).
Pt. dl. Profesor Mircea Coșea
Domnule Profesor vă bateți gura degeaba cu acești analfabeți care ne conduc de atâția ani ! Sunt plini de diplome și titluri măsluite.Cunostintele și pregătirea lor nu este mai mare de 7 clase. Nu-i interesează de noi ! Intelectuali ca dv. îi deranjează.Cred că și dv.stiti asta ! România numai are nici o șansă.
Cu stima,
Nicolae Marinescu
(pensionar)