Ne plângem că nu prea găsim produse românești în rafturile supermarketurilor și că producătorii noștri naționali sunt omorâți de concurența străină . Unii zic că suntem victima mecanismului implacabil al concurenției pieței libere europene, alții zic că suntem victima propriei noastre incapacități de a folosi mecanismul pieței europene în avantajul nostru.
Pe cine să credem ? Cine are dreptate ?
Desigur, piața europeană este liberă dar asta nu înseamnă că nu este concurențională și că nu trebuie să luptăm pentru a obține avantaj . Teoretic, acest avantaj se poate obține prin transformatrea factorilor de avantaj comparativ în factori de avantaj competitiv.
Ce avantaje comparative avea România la data începerii negocierilor cu Uniunea Europeană ? Decidenții noștri politici de la acea dată, prezentau doi factori comparativi pe care îi considerau importanți : primul, o forță de muncă ieftină și bine pregătită, al doilea , un potențial agro-alimentar apt de a hrăni o populație de cca. patru ori mai mare decât cea a României.
În ce situație suntem după mai mult de un deceniu de la aderare ? Am pierdut primul factor prin migrare și disfuncționalități ale actualului sistem de educare și pregătire a forței de muncă. Am rămas în posesia unui factor de avantaj comparativ, potențialul agro-alimentar, dar nu am reușit să-l transformăm în avanataj competitiv.
4 mici exemple poloneze
Există soluții pentru a transforma avantajele comparative în avantaje competitive? Să ne uităm puțin la căteva exemple din Polonia.
1- Cazul merelor poloneze: cel mai mare producător european și al doilea din lume
Stabilită oficial la 4,8 milioane de tone, producția poloneză de mere este probabil de peste 5 milioane de tone. Aceasta reprezintă 37 % din recolta totală de mere a UE.
În ultimul deceniu, Polonia și-a modernizat și dezvoltat considerabil livezile datorită subvențiilor europene. Între ajutorul european și sprijinul de stat, producătorii au putut beneficia de contribuții financiare care acoperă până la 80% din costurile de dezvoltare și restructurare suportate în fermele lor. Prin dublarea producției sale de mere, Polonia a devenit al doilea cel mai mare producător din lume la egalitate cu Statele Unite.
Aproximativ 70% din recolta poloneză a fost transformată în concentrat, Polonia devenind al doilea exportator mondial de concentrat după China.
Care este explicația succesului în obținerea acestui avantaj competitiv ?
Experții Uniuneii Europene au dat explicația : strategie agresivă de cucerire lansată pe noi piețe, susținerea intituțională și exploatarea unor lacune ale legilației europene în ceea ce privește aplicarea la un nivel inferior a normelor sociale, de mediu și de sănătate.( Vezi : Daniel Sauvaetre. Association Nationale Pommes Poires. Agriculture et Environnement. 29/04.2019).
2- Polonia exportă în Norvegia … somon
Merele nu reprezintă un caz singular al succeselor poloneze.
Decidenții politici polonezi au conștientizat dificultatea axării pe atribute de competitivitate specifice tehnologiilor înalte și au exploatat unele tendințe ale comerțului mondial cu produse alimentatre.
Astfel, Polonia este cel mai mare exportator de produse de somon în Norvegia.
Cel mai mare fabricant mondial de produse din somon ”Marine Harvest” prelucrează 70% din somonul de cultură norvegian în fabricile poloneze ( Vezi : Pauline Kletti : ”Mon beau saumon, roi de poissons” Contrepoints 56/2019), reexportându-l nu doar în Norvegia ci în întreaga lume.
3- Cel mai mare producător european de mâncare pentru animale de companie
Ca urmare a cooperării cu gigantul mondial Nestle Purina, Polonia a devenit cel mai mare producător european de mâncare pentru animalele de companie.
Cea mai mare parte a producției se face în fabrica de la Wroclaw – unde compania a intrat cu un capital de 96,2 milioane dolari.( Vezi : ”This policy is what we call creating shared value.” Polandin.com).
4- Ceai pentru China, pește pentru Japonia, melci pentru Franța
Retailerii polonezi reuşesc să pătrundă pe dificila piaţă chineză prin intermediul platformelor online, exporturile de produse alimentare poloneze către China au crescut cu 76% în timp ce cele către Japonia au crescut cu 73%. Alimentele livrate către China în perioada ianuarie-mai 2019 au fost de 74,9 mil. euro. Unele date statistice ( vezi : Polandin.com) sunt chiar surprinzătoare, relevând că anul trecut Polonia a livrat ceai medicinal și de fructe de 2,75 mil. euro către China, dar şi fileuri de peşte de 1,15 mil. euro către Japonia.
Polonia a devenit cel mai mare exportator de melci pe piața franceză considerată cea mai importantă consumatoare a acestui produs (Vezi”L’escargot de Pologne à la conquête des tables européennes”. RelaxNews 20/2019).
De la merele poloneze la magiunul de Topolonevi
România se situează între primele cinci locuri în UE la producția de crereale și floarea soarelui:
dar nu le prelucrăm intern, ceea ce înseamnă că cedăm avantajul competitiv celor care prelucrează propria noastră materie primă și o exportă cu valoare adăugată competitivă pe piața comunitară și, paradoxal, chiar pe piața noastră.
Se poate explica această situație prin faptul că suntem victima ” cinicului și distructivului” mecanism concurențional european? Ne-a interzis Europa să producem ulei din semințele noatre de foloarea soarelui, pentru a da fabricilor din Ungaria această posibilitate?
Sau ne-a interzis să facem noi coca pentru pâine pe care o importăm congelată din te miri unde ?
Ne-a interzis ca recolta imensă de tomate a Programului Tomata să fie prelucrată în banalul bulion chiar în România , obligându-ne să vindem roșiile la export și să importam bulion ?
Nimeni nu ne-a cerut așa ceva. Se întâmplă să pierdem avantajele competitive pentru că suntem incapabili să realizăm un sistem eficient de valorificare a avantajelor noastre comparative chiar prin utilizarea crenelelor pe care le oferă piața unică europeană.
Mai mult, nu suntem capabili nici să realizăm condițiile interne ca unele produse într- adevăr de excepție să devină avantaj competitiv.
Este cazul Magiunului de Topoloveni care, lipsit de orice ” protecție și susținere internă” este atacat ca brand de competitivitate chiar de către mediul economic românesc. Mai multi producatori cu renume din industria alimentară au declarat război deschis producatorului tradițional al magiunului de prune, Sonimpex Topoloveni, o afacere de familie care a reusit sa resusciteze si să promoveze in Europa acest produs tradițional românesc. Greii din industria alimentara, precum Olympia si Răureni, au atacat piața magiunului, sesizand potențialul european al unui produs care devenise un brand în sine, magiunul de prune. Nici unul dintre atacanți nu a reușit să se impună pe piața europeană dar au reușit să oprească ascensiunea spre competitivitate a unui produs românesc.
Puteau fi găsite alte căi de cooperaree, asociere sau simplă colaborare în folosul fiecăruia și al promovării produsului românesc ar nu s-au găsit .
După ce am văzut exemplul polonez, la întrebarea : cine este vinovat pentru imposibilitatea pe care o avem de a ne transforma factorii de avantaj comparativ în factori de avantaj competitiv nu putem avea alt răspuns decât : superficialitatea și lipsa oricărei strategii a politicii economice românești.
3 răspunsuri
PROSTIA PUBLICA!
In principiu f. corect articolul. DLa partea de prezentare poloneza. Cultura merelor este singura pretabila conditiilor pedo-climatice ale Poloniei. Dintre fructe, iar dintre legume, cartoful si sfecla de zahar. Este normal ca agricultura poloneza sa fie axata pe ceeace pamantul si clima pot oferi. In Romania, diversitatea pedo-climatica este mai mare. Sunt bazine mono-cultura de tipul capsuni in bazinul Satu Mare, tomate rosii in bazinul Dolj si exemplele pot continua. A existat odata „once upon a time” demult de tot, bazinul de caisi si piersici din Dobrogea. Ideea este ca sa fie acordate subventii la nivelul UE pentru producatori si spirjin in investitii pentru prelucrarea materiei prime agricole. Se stie ca industria alimentara este energofaga (adica consumatoare mare de energie), la ora actuala oare nu ar fi necesar sa se sprijine prelucratorii prin infiintarea propriilor lor unitati energetice in care sa se valorice deseurile agricole din fiecare zona? La un cost al energiei de 20 – 25 euro / MWh cat s-ar obtine prin prelucrarea deseurilor (repet a deseurilor) si nu 100 si ceva cat trebuie sa seplateasca acum, iarasi intreb, produsele finite obtinute din prelucrarea materiei prime autohtone nu ar fi mult spre f.mult competitive? Este doar o intrebare. Atat. In ceeace priveste faimosul magiun de Topoloveni, situatia este cu totul si cu totul alta. Inainte de 89, exista asa numitul Caiet de sarcini obligatoriu pentru toate fabricile de conserve din Romania. Adica acelasi magiun de prune il producea si Topoloveniul si Raureniul si Dejul si mai stiu eu ce fabrica care avea prune in zona. Repet, reteta era aceeasi. Caietul de sarcini a fost imbogatit in timp la anumite produse, prin retetele de fbricatie (implicit consumurile specifice) solicitate de diversi clienti externi, marfurile astfel produse se exportau numai catre clientii respectivi. Astfel s-a produs magiunul taditionalcu nuca (ala taranesc pe care il fac gospodinele acasa). Reteta a fost inclusa in caietul de sarcini al conservelor de fructe. Dupa 90 cand toata industria alimentara a luat-o la vale din lipsa subventiilor, doamna de la Topoloveni (daca nu ma insel lucra la CTC fabricii) si care avea acces la Caietul de sarcini a avut ideea laudabila de altfel, de a se axa pe acest produs. Repet, cu reteta din Caietul de sarcini de export de dinainte de 89! Si a aparut acest produs pe piata romaneasca (spun ca a aparut deoarece inainte de 89 produsul avea ca destinatie numai exportul), deci era inexistent pe piata interna. Intr-adevar produs la Topoloveni. Insa ulterior, cand si-au mai revenit si alte fabrici cum ar fi Raureni (cel mai mare exportator de conserve de fructe din Romania de dinainte de 90) si Tecuciul (acum sub brandul Olympia) si aceasta fabrica f important exportator de conserve de fructe, au preluat in productie retetele de fabricatie din caietul de sarcini de dinainte de 90. Dle. profesor Cosea, apreciez modul cum ati prezentat aspectul. In esenta sunt intru totul de acord, insa exemplul cu magiunul nu a fost deloc bine ales. Si va gasesc o scuza, si-anume atata tevatura facuta pe marginea magiunului, cu scandalurile mediatice si intens prezentate (cu reteaua Lidl), cu omologari, cu neomologari etx, incat ati retinut doar aspectele din mass media. Nu ati avut acces la informatiile reale. Altfel sunt sigur ca nu ati fi prezentat magiunul de Topoloveni ca exemplu elocvent. Va spune cineva care a lucrat mai bine de 20 ani in productia de conserve si care poate sa va ofere exemple mult mai dure de ceeace s-a intamplat cu industria alimentara romaneasca sub obladuirea emantiilor si eminentelor cenusii care ne-au condus. In incheiere legat de valorificarea prunelor, un aspect de loc de neglijat. Conservele de prune (compot, gem, magiun) se produceau numai si numai daca exista desfacere atat la intern dar prioritar la export. Restul cantitatiilor de prune se duceau spre valorificare ca prune uscate (destinate prioritara tot exportul) sau spre productia de alcool etilic (etanolul sau pe romaneste popular tuica!!), aceasta ultima valorificare reprezentand si cea mai eficienta forma atat pentru producator cat si pentru stat.
1.Din cite cunosc, cine inregistreaza primul o marca proprie detine dreptul unic de a produce si vinde un produs.Asa ca d-l Cosea are dreptate, indiferent de unde au preluat „epigonii” magiunului reteta si il contesta pe detinatorul marcii!
2.Primul factor comparativ – forta de munca ieftina si calificata – a fost pulverizat de „proiectul postcomunist Iliescu” elaborat de FDSN in 1992, de blocare a privatizarii si liberalizarii industriale.Polonia a procedat invers si economia sa sustine dezvoltarea agricola!
Odata cu disparitia economiei si industriei nationale, a disparut si forta de munca, la inceput prin „decalificare”, deoarece cultura tehnologica si utilajele noi cereau o alta calificare.Apoi, dupa 2000 a inceput emigrarea economica in masa.
3.Potentialul agricol este o poveste, deoarece Africa de pilda produce 3 recolte agricole pe an, dar acolo se moare de foame.
Romania are multe impedimente la „reconstructia agricola”, primul fiind pierderea modelului economic (asa cum arata L.Voinea in lucrarea „Reindustrializarea Romaniei – Politici si strategii”, pag 106), incit nu se poate restrictiona vamal importul de mere si fructe in general.
Asa ca merele si legumele mai ieftine inunda piata comerciala a tarii.
In al doilea rind, dezintegrarea industrila si esecul economic general, impiedica sustinerea financiara a agriculturii – neexistind bani nici pentru sectorul social.
Totodata Romania are de realizat o „tranzitie” agricola catre alt nivel climatic-meteorologic, ea aducind deja costuri crescute prin culturi protejate si prejudicii de tipul desertificarii Sudului tarii.
Sistemul bancar-financiar nu cunoaste in Romania finantarea afacerilor de risc, care tind sa fie cele agricole odata cu schimbarea climei, incit cresterea si diversificarea productiei si mai ales industrializarea ei sint imposibile.
4.Boala strategiilor economice teoretice si lipsite de mecanisme si tehnici de implementare in economia reala a atins si agricultura, fosta presedentie Basescu realizind un astfel de document.
Meritul lui este totusi mare, deoarece a cuprins intr-o singura strategie, toate strategiile punctuale agricole, insa ea a ramas sa astepte (pina cind?) proiectul de tara cu obiectivul reindustriualizarii!
In lipsa lui, avantajele comparative (cite mai exista fiindca piata muncii nu mai are lucratori, incalzirea scade potentialul productiv, economia este in declin) nu pot fi transformate in avantaje competitive, care cer resurse materiale si financiare pe care Romania nu le are.
Fara proiectul de tara cu obiectivul aratat, productia agricola va fi in continua scadere, pretul redus al terenului arabil va favoriza cumpararea lui de investitori straini,Romania plecind spre starea de colonie agrara…