miercuri

25 mai, 2022

Analiză / Armata europeană: Realitate și miraj

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

21 iunie, 2019

Textul de mai jos e un fragment din analiza apărută în numărul 98 al publicației exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, la secțiunea ”Războiul timpurilor”. 

Despre ce sunt CRONICILE – un LINK-AICI. 


Sumarul numărului 98 al CRONICILOR (care merge în numărătoare inversă, de la 100 spre 001) – un LINK-AICI

(Redacția)

***

Discursul despre armata europeană e tot mai insistent promovat la pachet cu o serie de alte inițiative (PESCO sau Inițiativa de Intervenție Europeană) care să consolideze capabilități care să-i asigure Europei o  traiectorie autonome. E ”marca înregistrată” a unor proiecții (asociate în bună măsură nucleului dur franco-german) care vor o Europă independentă și suverană înclusiv din punct de vedere al securității.


*

În noiembrie anul trecut, la 100 de ani de la sfârșitul primului război mondial, președintele Franței, Emmanuel Macron vorbea despre imperativul unei “armate europene reale” în contextul în care “avem nevoie de o Europă care se apără mai bine singură, fără a depinde de Statele Unite.

Ulterior, Angela Merkel transmitea un mesaj similar în Parlamentul European:
vremurile în care ne puteam baza pe alții au trecut. Acest lucru impune ca europenii să-și ia destinul în propriile mâini. Pe termen lung, Europa trebuie să devină mai capabilă să acționeze. Ne trebuie o forță de intervenție europeană prin care Europa să poată să acționeze terestru când este necesar. (…) Și observând evoluțiile din ultimii ani, trebuie să lucrăm la o viziune care să instituie într-o zi o armată europeană reală.”

Disputele franco-germane și Manifestul lui Macron

Între Franța și Germania există însă ample dezacorduri în legătură cu spectrul operațional dorit. Berlinul este mai degrabă minimalist, pare adeptul unei autonomii strategice restrictive și care operațional tinde spre capacitatea de a desfășura operațiuni de gestiune a crizelor și de mediere a conflictelor.

De cealaltă parte, Parisul are o perspectivă maximalistă a carei stație terminus este nici mai mult nici mai puțin decât apărarea colectivă (adică misiunea tradițională asumată de NATO). Astfel se explică pledoaria și accentele puse de Franța în ultimele luni pe ideea operaționalizării clauzei de apărare reciprocă a Tratatului de la Lisabona (articolul 42 paragraful 7).

Acesta din urma stipulează un angajament de apărare colectivă (și care pe hârtie este mai amplu decât cel oferit de Tratatul de la Washington):
în cazul în care un stat membru este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre au obligația de a-i oferi ajutor și asistență prin toate mijloacele de care dispun”.

(…………………………………..)

O astfel de idee este avansată în manifestul pentru renașterea Europei prezentat de Emmanuel Macron la începutul lunii martie în care propunea un nou tratat de securitate care să definească obligațiile fundamentale ale statelor membre inclusiv “o clauză de apărare mutuală cu adevărat operațională”.

Cât ar costa autonomia de securitate europeană: bani? timp ?

Un raport recent al presitigiosului think-tank londonez IISS (International Institute for Strategic Studies) estima faptul că Europa ar avea nevoie de investitii de aproximativ 357 de miliarde dolari pentru a acoperi deficitele necesare pentru a desfășura singură operațiuni de articol 5 (“toți pentru unul, unul pentru toți”) în estul Europei (scenariul pornind de la premisa că Statele Unite s-ar fi retras din NATO, dar se sprijină pe forțele Marii Britanii).

(Citiți și: ”Cum își petrece România ora ei astrală”. Sumarul”)

Toate acestea în condițiile în care anul trecut, statele europene membre NATO au cheltuit 264 miliarde de dolari pe apărare.

În același timp, nu vorbim exclusiv de o problemă bugetară. Odată alocate fondurile, capabilitățile nu pot fi create peste noapte, iar integrarea lor într-o arhitectură credibilă de descurajare poate dura un deceniu.

(…………………………….)

Iată și realitatea obiectivă care pune pe gânduri acele state europene (în marea lor parte estice) care văd în America puterea indispensabilă securizării continentului și mai ales a Flancului Estic. Acestea văd cu scepticism orice proiecte care sunt concurente NATO sau care au potențialul de a submina credibilitatea angajamentelor sale.

În plus, din rațiuni istorice, nu prea există o tradiție franco-germană, testată și credibilă, care să extindă garanții de securitate Estului.

(Citiți și: ”Hic Salta!”)

Deocamdată “ideea unei armate europene este similară în scop și ambiție Statelor Unite ale Europei sau proiectului fostului președinte Obama – Global Zero – o lume fără arme nucleare”, spune Ulrike Esther Franke de la ECFR.

(……………………………….) 

***

Textul integral poate fi citit în numărul 98 al publicației exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, la secțiunea ”Războiul timpurilor”. 

Despre ce sunt CRONICILE – un LINK-AICI. 

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Sumarul numărului 98 al CRONICILOR (care merge în numărătoare inversă, de la 100 spre 001) – un LINK-AICI

(Redacția)

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Andrew Kenningham (foto), economist-şef pentru Europa la Capital Economics, explică într-un interviu pentru CursdeGuvernare cum va reseta războiul obiectivele şi strategiile de dezvoltare pe care UE le bătuse...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: