CRONICILE Curs De Guvernare pornesc spre cititor, începând în sens invers, cu numărul 100. Pentru că pentru 100 de numere a fost proiectat.
Iubite cetitorule: fiind o publicație trimestrială, să știi că, atunci când vei ține în mâini numărul 001, dacă-ți ridici ochii din Cronici și privești în jur, ar trebui să identifici o țară cât de cât normală și cu adevărat europeană:
adică apropiată de ceea ce visezi acum în amestecul de exasperare și optimism, de dezamăgire, curaj, uneori furie, alteori entuziasm.
Acel moment ar trebui să fie undeva peste 25 de ani. Cam de atât timp am calculat noi că are nevoie România ca să ajungă la 78-80% din media europeană a prosperității și echilibrelor. Să ajungă, doar cu niște condiții: să înceapă chiar azi să facă, în sfârșit, lucrurile elementare prin care se construiește bunăstarea unui stat bogat ca România.
Pornind de la numărul 100 și terminând cu numărul 1, nu „punem ceasul” României, ci pornim un cronometru și configurăm o hartă de parcurs, în ceață și incertitudini.
Incertitudini interne – căci nu știm încotro evoluează sau involuează leadershipul și managementul politic românesc.
Incertitudini externe – căci Europa Comună e într-un moment de recapitulare a principiilor care au fondat-o; economiștii își urcă în pod cărțile de pe care au învățat, tocmai ca să poate înțelege neturburați ceea ce văd cu ochii lor; demonii trecutului se întorc pe partea cealaltă; o simplă scamă intrată între faliile tectonice ale geopoliticii poate însemna război.
(Citiți și: ”A apărut: Sumarul CRONICILOR Curs de Guvernare”)
Patru lucruri concrete despre Cronici:
- Fiecare număr va fi o abordare analitică a pasului tocmai făcut, după expertiza la cel mai înalt nivel din România momentului, pe principalele elemente care configurează dezvoltarea în orice domeniu
- Va fi o cronică a contextelor din spatele evenimentelor și a fenomenelor dintr-un trimestru
- Va reprezenta analele unui pas înainte, bazate pe cifre, acțiuni, decizii, fapte concrete – scrise cu răbdarea celor care au învățat, în sfârșit, un lucru ignorat 30 de ani: acela că noi ne grăbim, dar istoria nu are de ce să se grăbească, iar respirația ei se măsoară în generații; asemenea respirației popoarelor.
- Cronicile sunt gândite ca o colecție. Fiecare număr are viața proprie, însă suma totală se poate constitui în istoria concretă a pașilor către media europeană
Ideea e ca, lăsându-ne însoțiți de o astfel de publicație, să nu așteptăm evoluția biologică a societății către un atare mod de-a aborda problemele, ci să ieșim în întâmpinarea unei noi mentalități și responsabilități personale. Să oferim, fiecare cu partea lui, un standard acestei țări, să ni-l fixăm mai apoi ca obiectiv pe care să-l catalizăm, astfel încât lucrurile să meargă ceva mai repede în următorii 25 de ani, de-o fi pace sau război.
Scurt spus: țara pe care ne-o dorim fiecare să o putem vedea cu ochii noștri; nu doar cu ochii copiilor și nepoților noștri.
De ce publicație „în print”?
„Fahrenheit 451” – cartea lui Bradbury – se învârte în jurul unui anumit fel de libertate care încetează la această temperatură: temperatura la care arde hârtia. Iar hârtia care va rezista neantului în care se întoarce o pagină web va fi mereu un lux.
Un lux și un mic cadou făcut României la 100 de ani de la naștere:
N-am pomenit nimic despre asta mai sus, dar temelia pe care stau Cronicile e tocmai determinarea fiecăruia de-a rămâne și de-a insista cu o lucidă tenacitate aici, în România – independent cum stau lucrurile acum, dar dependent de cum trebuie ele să fie.
Hic Rhodus, hic salta!
Aici e Rodosul, aici dansăm. Noi nu putem alege decât muzica.
(Momentul zero – București, 17 octombrie 2018)
