Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a declarat că Guvernul va modifica legislaţia privind judecarea în instanţă a contestaţiilor depuse la licitaţii, în condiţiile în care mari proiecte de infrastructură rămân blocate ani de zile şi nu se pot obţine fonduri europene.
Declarația a fost făcută în timpul vizitei de vineri la Fabrica de Vagoane Călători Astra Arad.
Tribunalul București a anulat licitația pentru cele 80 de trenuri electrice, organizată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în care fusese declarată câștigătoare asocierea CRRC Qingdao Sifang – Astra Vagoane Călători.
(Citiți și: „Licitația pentru 80 de trenuri noi, de 4,5 mld. lei, a fost anulată de Tribunalul București”)
Firma arădeană mai este implicată și în licitații penrtu tramvaiele din București și ramele de metrou pentru magistrala Drumul Taberei.
„Dacă vom sta ani de zile în contestaţii, cu siguranţă vom pierde bani europeni şi nu îmi doresc acest lucru. Vom trece la modificarea legislaţiei, la simplificarea modului în care sunt judecate aceste contestaţii, cum se judecă aceste contestaţii în instanţă, astfel încât să putem să accesăm aceşti bani gratis, bani europeni”, a declarat Lucian Bode, citat de Agerpres.
Ministrul Transporturilor a spus că sunt disponibile fonduri europene de 250 de milioane de euro pentru a achiziţiona material rulant nou, dar „suntem blocaţi în instanţă”.
La Astra Vagoane Arad lucrează aproximativ 600 de salariaţi. Compania a trimis în șomaj tehnic doar 25% din salariați potrivit președintelui Grupului Astra, Valer Blidar.
Oficialul Astra a estimat că oraşele mari din România au nevoie de circa 1.000 – 1.200 de tramvaie noi pentru a le înlocui pe cele foarte vechi și a evocat faptul că, la București, Curtea de Apel a dat câştig de cauză Astra.