Tribunalul București a decis anularea licitației pentru cele 80 de trenuri noi, organizată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în care fusese declarată câștigătoare asocierea CRRC Qingdao Sifang – Astra Vagoane Călători.
Rezultatul licitației a fost contestat de Alstom Ferroviaria. Pentru contractul de peste 4,5 miliarde de lei s-a mai luptat și Siemens Mobility.
„Admite cererea principală şi cererile conexe. Anulează procedura de atribuire. Obligă pârâţii din cererea conexă nr. 2036/3/2020 la cheltuieli de judecată în sumă 20.000 lei onorariu de avocat diminuat. Cu recurs”, spune „soluția pe scurt” a Tribunalului București, dată în 12 iunie.
Asocierea CRRC Qingdao Sifang – Astra Vagoane Călători fusese declarată a doua oară câștigătoare după o reevaluarea a ofertelor dispusă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).
(Citiţi şi: „Asocierea Astra Vagoane – CRRC Qingdao câștigă, definitiv, licitația pentru achiziția de 40 trenuri electrice”)
ARF a lansat pe 3 aprilie 2019 licitaţia „Achiziţie material rulant nou destinat transportului regional si suburban feroviar de călători (trenuri electrice regionale RE-R)”. Licitaţia viza iniţial 40 de trenuri electrice regionale RE-R, de 1,707 miliarde de lei fără TVA, cu posibilitatea suplimentării cu încă 40 de rame electrice.
Valoarea totală a contractului ar fi fost de 4,5 miliarde lei, pentru alte 40 de rame electrice regionale. În contract interă şi mentenanţa acestora pe o perioadă de 15 – 30 ani de la livrarea fiecărei rame electrice, urmând ca acestea să fie livrate în termen de 32 de luni de la semnarea contractului.
Noile rame ar trebui să circule cu viteză maximă de 160 km/h. Finanțarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM , iar cofinanțarea este asigurată de la bugetul de stat. ARF are calitatea de beneficiar direct în cadrul POIM, în condiţiile prevăzute în Ghidul solicitantului, pentru fondurile alocate sectorului de transport feroviar.
Decizia acestei instanțe poate fi însă atacată cu recurs la Curtea de Apel București.