Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că va încerca să convingă reprezentanţii FMI să fie de acord ca CFR Marfă să nu mai fie privatizată.
„Când toate ţările îşi fac propriile companii de transport marfă, noi o vindem. Dar e un angajament pe care domnul Băsescu (preşedintele Traian Băsescu, n.r.) l-a luat în faţa FMI, şi angajamentele cu FMI trebuie respectate. Eu voi încerca să conving FMI să nu vindem CFR Marfă, dacă voi putea. Dacă nu, mă voi supune angajamentelor, bineînţeles”, a declarat Fenechiu, citat de Mediafax.
Întrebat ce companii din subordinea instituţiei vor fi privatizate, ministrul nu a făcut nominalizări, afirmând că de la preluarea mandatului a avut discuţii cu mai mulţi consultanţi, iar deciziile vor fi luate după „analize temeinice”.
„Există mai multe soluţii de eficientizare a companiilor, există managementul privat, există vânzarea unor pachete minoritare de acţiuni către acţionari strategici care să vegheze la transparenţa decizională a companiilor, există posibilitatea vânzării unor pachete majoritare sau privatizarea integrală”, a spus Fenechiu.
El a precizat că în prezent există discuţii şi propuneri de strategii pentru companii precum CFR Marfă, CFR Călători, Tarom şi pentru aeroporturi.
„Eu vin din business-ul privat şi am mulţi prieteni, mulţi cunoscuţi, proprietari, acţionari în mari companii. Orice manager adevărat, orice om care ştie business, îşi vinde afacerea în momentul în care ea este în vârf. Nu ştiu cum Dumnezeu statul vinde afacerile numai când acestea sunt la pământ, adică atunci când ia cei mai puţini bani pe acestea. Vreau să încerc să conduc ministerul cum mi-aş conduce propria companie”, a adăugat Fenechiu.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se vor reuni la sfârşitul lunii ianuarie pentru a discuta inclusiv despre situaţia CFR Marfă, arătând că aceasta pierde în continuare „cam toate contractele”, iar statul nu dispune de banii necesari pentru a investi în companie astfel încât să facă faţă concurenţei cu firmele private.
„CFR Marfă a fost trecut ca privatizare majoritară în scrisoarea de intenţie din februarie 2012. Anul trecut, în ultima şedinţă de CSAT, a fost o decizie să nu vindem CFR Marfă şi avem şedinţă acum, la sfârşitul lunii ianuarie, când o avem din nou pe ordinea de zi. Problema cu CFR Marfă este următoarea: în continuare pierde cam toate contractele, nu am reuşit, o să punem zilele acestea manageri privaţi, dar managerul privat nu ştiu dacă poate să… şi nu sunt bani de investiţii, şi atunci cei din privat, pentru că sunt companii private care investesc care se descurcă mai bine, practic în fiecare zi câştigă din CFR Marfă”, a spus Ponta la Realitatea TV.