joi

28 martie, 2024

11 august, 2012

Introducerea coplăţii în sistemul de sănătate a fost amânată, iar taxa clawback va scădea față de estimările inițiale a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, după discuțiile cu delegația FMI.

„Coplata urmează să fie negociată cu asociaţiile de pacienţi, asociaţiile profesionale. Legea zice că nivelul coplăţii se stabileşte în urma negocierilor. O majoritate a asociaţiilor pacienţilor se împotriveşte coplăţii. Probabil că vor dura foarte mult. Negocierile vor demara săptămâna viitoare. Discuţiile anterioare (n.r. – cu delegaţia FMI) erau ca în toamnă să fie introdusă coplata.

Acum nu ne-am angajat la niciun termen, pentru că din Parlament legea a ieşit cu această prevedere, şi anume că nivelul taxei şi serviciile se stabilesc prin negociere şi, prin urmare, nu ne putem asuma niciun termen „, a explicat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.


Și pe 6 iunie, Guvernul a decis amânarea coplății până la modificarea legislației în domeniu.

Referitor la taxa clawback, aplicată producătorilor de medicamente, Cepoi a spus că nivelul acesteia va scădea comparativ cu estimările iniţiale.

” Proiectul de ordonanţă, care a fost stabilit împreună cu producătorii de medicamente, Ministerul de Finanţe, Casa Naţională şi Ministerul Sănătăţii, a fost agreat de către reprezentanţii FMI şi a Comisiei Europene. Rămâne forma proiectului aşa cum a fost agreată la ultima întâlnire cu producătorii.

Nivelul taxei clawback va scădea. Banii care se colectează de la clawback se folosesc pentru plata arieratelor. A fost o tendinţă de creştere a arieratelor până în luna aprilie, iar din luna mai încoace înregistrăm o tendinţă de scădere”, a mai spus ministrul Sănătății.


El a precizat, însă, că la discuțiile de sâmbătă nu s-a mai abordat probelma taxei clawback.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: