vineri

19 aprilie, 2024

5 iulie, 2021

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat luni că așteaptă ca Senatul să se întrunească săptămâna viitoare în sesiune extraordinară pentru a vota legea de desființare a Secției speciale de investigare a magistraților (SIIJ), în forma recomandată de Comisia de la Veneția.

„Am așteptarea ca săptamâna viitoare Senatul să se întrunească și să pună pe ordinea de zi desființarea SIIJ. E o chestiune asumată la nivelul coaliției, nu cred că sunt alte argumente care ar împiedica acest demers. Daca s-ar întâmpla altfel, s-ar ridica mari semne de întrebare față de respectarea programului de guvernare”, a spus Stelian Ion.

Ministrul transmite că proiectul trebuie adoptat în forma elaborată de MJ, renunțându-se la amendamentele criticate de Comisia de la Veneția: „Dacă Guvernul va trimite în parlament proiecte într-o anumită formă şi acolo vor fi deturnate de la scopul iniţial, nu vom putea vorbi de o reformă. Asta trebuie să ne asigurăm. Nu trebuie doar să ne facem că facem reformă, ci reforma trebuie făcută efectiv”, a adăugat Stelian Ion, citat de Agerpres.


Proiectul a trecut cu amendamente de Camera Deputaților și nu a mai fost pus în dezbatere la Senat, întrucât Ministerul Justiției a cerut avizul Comisiei de la Veneția, fapt ce i-a deranjat pe liberali.

”Ministrul Justiţiei Stelian Ion a luat decizia să sesizeze Comisia de la Veneţia, nu a fost o sesizare din partea Guvernului, ci o sesizare din partea ministrului Justiţiei”, declara Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, la sfârșitul lunii iunie. El promitea atunci o sesiune extraordinară la Sneat: ”Noi am hotărât ca în termen de două săptămâni după ce se pronunţă Comisia de la Veneţia (…) să înturnim coaliţia, să convocăm o sesiune extraordinară pentru a vota în plen desfiinţarea SIIJ.”

Stelian Ion a atras atenția luni că legea trebuie votată cu respectarea celor două recomandări ale Comisiei:

  • pe de o parte, dosarele SIIJ trebuie să plece, după desființarea Secției speciale, spre parchetele care au competența de caz (DNA, pentru cazurile de corupție a magistraților, DIICOT pentru infracțiunile de crimă organizată etc.). Partenerii de coaliție, în special UDMR, doreau să nu se revină la repartizarea dosarelor în funcție de competență, ci să se înființeze un departament în cadrul Parchetului General
  •  trebuie eliminat amendamentul ce introduce superimunitatea magistraților

Ministrul Justiției: Avizul Comisiei confirmă că solicitarea opiniei a fost decizia corectă

Stelian Ion s-a referit luni, într-o conferință de presă organizată după primirea opiniei Comisiei de la Veneția, la opiniile diferite din coaliție în legătură cu legea de desființare a SIIJ și la modul în care parlamentarii împiedică reformele din Justiție prin inetrvențiile pe proiectele elaborate de MJ:


Cred că avizul pe care l-am primit azi confirmă faptul că sesizarea Comisiei de la Veneţia a fost decizia corectă. Dacă mergeam înainte cu acel proces, s-ar fi creat un mecanism incorect, criticat în termeni duri de Comisia de la Veneţia.

Am preîntâmpinat acest lucru. Mai bine mai aştepţi o lună de zile şi desfiinţezi această structură fără să creezi alte probleme, decât să te grăbeşti şi să creezi imunităţi suplimentare.

Aşa încât cred că în această privinţă domnul preşedinte Ludovic Orban s-a înşelat şi cred că a fost o alegere bună sesizarea Comisiei de la Veneţia.

Important e nu doar să facem modificările legilor justiţiei repede, ci cum le facem. Este un test major.

Este de aşteptat ca şi pe viitor să fie trecute la fel.

Dacă Guvernul va trimite în parlament proiecte într-o anumită formă şi acolo vor fi deturnate de la scopul iniţial, nu vom putea vorbi de o reformă.

Asta trebuie să ne asigurăm. Nu trebuie doar să ne facem că facem reformă, ci reforma trebuie făcută efectiv.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: