2 octombrie, 2016

imageMinistrul german de interne, Thomas de Maiziere, a insistat, într-un interviu publicat duminică de cotidianul grec Kathimerini, să se revină la aplicarea regulilor europene în materie de azil, ce prevăd retrimiterea refugiaților în prima țară pe unde au intrat în blocul comunitar, relatează AFP, citată de agenția Agerpres.

”Aș dori să văd regulamentul de la Dublin aplicându-se din nou (…) Vom relua discuțiile pe acest subiect la reuniunea miniștrilor (europeni) de interne”, în cursul acestei luni, a indicat oficialul german.

Potrivit regulamentului de la Dublin (ce reglementează soluționarea cererilor de azil în Uniunea Europeană), prima țară din blocul comunitar unde sosesc migranții extracomunitari este obligată să înregistreze cererea lor de azil și să nu le permită să-și continue călătoria către alte țări din UE înaintea soluționării acestei cereri.


Confruntat cu valul de migranți ce au debarcat în insulele grecești, guvernul de la Atena nu a mai aplicat această regulă și i-a lăsat pe aceștia să-și continue călătoria către vestul și nordul Europei, destinația preferată de cei mai mulți fiind Germania, situație acceptată tacit de țările unde au ajuns migranții și care au cerut la rândul lor revizuirea regulamentului de la Dublin.

Însă ”între timp, UE a oferit (Greciei) un sprijin important, nu doar financiar”, pentru a-și îmbunătăți procedurile de azil, a mai menționat ministrul Thomas de Maiziere în declarația acordată cotidianului Kathimerini. Dar el a admis că propunerea sa de reactivare a regulamentului de la Dublin s-ar putea lovi de ”reacții vii” din partea Greciei, însă a atras totodată atenția că în Germania există tot mai multe voci critice față de nerespectarea de către Grecia a regulamentului de la Dublin.

De altfel, guvernul de la Atena avertizează că, în urma închiderii rutei balcanice, pe teritoriul Greciei au rămas blocați peste 60.000 de migranți și insistă, alături de guvernul italian, pe repartizarea migranților prin cote între statele UE.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: