Ministrul de externe al Iranului, Hossein Amirabdollahian, efectuează o vizită surpriză în SUA, în contextul războiului dintre Israel și Hamas. Teheranul a anunțat că deplasarea are ca scop susținerea cauzei palestinienilor la ONU, nu întâlniri cu înalți oficiali americani.
Vizitele înalţilor oficiali iranieni în Statele Unite, considerate duşman de moarte de către republica islamică, sunt un lucru rar, notează dpa, preluată de Agerpres.
Şeful diplomaţiei iraniene a sosit la New York miercuri seara, a precizat Ministerul de Externe al Iranului, într-un comunicat care menţionează că acesta intenţionează să susţină interesele palestinienilor la o reuniune a ONU.
Iranul, acuzat că furnizează armament pentru Hamas și Hezbollah
Liderii iranieni au salutat atacurile Hamas asupra Israelului, dar au negat complicitatea directă.
Adunarea Generală a ONU va aborda acest dosar în cadrul unei reuniuni care va avea loc joi şi vineri. Ţările arabe au propus un text care ar putea fi supus la vot în această săptămână. Acest proiect solicită, în special, o „încetare imediată a focului” şi un acces umanitar „nestingherit” în Fâşia Gaza.
Miercuri, Consiliul de Securitate al ONU şi-a expus încă o dată divizările interne în problema israeliano-palestiniană, respingând două proiecte de rezoluţie privind războiul dintre Israel şi Hamas, propuse de Rusia, respectiv SUA. În mai puţin de două săptămâni, Consiliul de Securitate a respins patru proiecte de rezoluţie.
****