DOCUMENT / Marile companii de stat profitabile nu pot compensa pierderile de miliarde ale celorlalte peste 800 – analiză Consiliul Fiscal

Companiile cu capital majoritar de stat au înregistrat pierderi nete cumulate de 1,8 miliarde de lei în 2019, în ciuda profitului net de 3,7 miliarde… Mai mult›
09.02.2021
Prăbușire dramatică a productivității muncii în agricultura românească

Productivitatea muncii în agricultura românească s-a prăbușit în 2020, potrivit datelor publicate de Eurostat. Evoluția consemnată față de anul precedent a fost de -47,2%, la… Mai mult›
09.02.2021
Acoperirea importurilor cu exporturi coboară mult sub cea din anul de criză 2010: Deficitul comercial pe 2020 a urcat la 8,5% din PIB

Deficitul comercial a urcat în luna decembrie 2020 la 1.952,4 milioane euro, cu peste 10% în plus față de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit… Mai mult›
09.02.2021
Temelia Bugetului și a PNRR: 50% din actualii lucrători vor avea nevoie de noi calificări până în 2025

Aproximativ 50% din lucrătorii angajați în prezent vor avea nevoie de noi calificări până în 2025 pentru a răspunde nevoilor generate de criza Covid-19 pe… Mai mult›
08.02.2021
Ministrul Educației, despre rezultatul testelor PISA: Nu trebuie să ne îngrijorăm, testul se referă la aplicarea cunoștințelor, nu la cunoștințe
de Vladimir Ionescu , 3.12.2019
„Nu trebuie neapărat să ne îngrijorăm de această evaluare a testelor PISA, e o evaluare internaţională. Accentul la aceste evaluări internaţionale nu cade neapărat pe ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie (foto), după prezentarea rezultatelor PISA 2018.
România a înregistrat la aceste teste o rată record a analfabetismului funcțional (44%) și rezultate dezastruoase la Matematică, unde ponderea tinerilor care nu pot efectua operații matematice de bază este de 47%. Cu 5,7 puncte procentuale peste cea înregistrată la PISA 2012, în contextul unei lumi ce se pregătește continuu să facă față Revoluției 4.0.
(Citiți și: “PISA 2018 – cele mai proaste rezultate din ultimii 9 ani: Record al analfabetismului funcțional pentru elevii români – 44%”)
Monica Anisie a declarat la Digi24 că Ministerul Educaţiei trebuie să găsească soluţii astfel încât să nu ne mai aflăm în astfel de situaţii:
Intervenția trebuie să fie rapidă prin programele pe care Ministerul Educației ar trebui să le dezvolte în școli. În această perioadă, în care atâția miniștri s-au perindat pe la Ministerul Educației, se pare că nu s-a ajuns încă la situația în care să se aplice un curriculum adecvat și în corelație cu piața muncii.
Este o problemă de sistem, adică ar trebui cu toții să înțelegem că și profesorii trebuie să pregătească în așa fel elevii încât corelația cu piața muncii și cu viața de zi cu zi să fie una reală.
Întrebată ce vom face cu generația actuală, deja evaluată de PISA, ministrul Educației a răspuns:
Intervenția trebuie să fie la nivel de sistem, adică Ministerul Educației va analiza aceste situații, vom vedea care au fost unitățile de învățământ în care s-au realizat testările. Acestea au fost selectate de OECD.
În momentul acesta, vom realiza în cadrul Ministerului Educației, o analiză concretă să vedem ce se întâmplă de nu am putut să avem rezultate mai bune față de 2015.
4.12.2019, 4:22 am
Rar mi-a fost dat sa urmaresc un spectacol atat de dezolant precum cel al exprimarilor celor doua pupeze – mai ale ale doamnei ministru – care au comentat, hlizindu-se de mama focului, rezultatele dezastruoase ale testului PISA recent ! Cat despre continutul aberant al parerii doamnei ministru, cuprins in zicera dumisale cum ca ” Accentul la aceste evaluări internaţionale nu cade neapărat pe ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă” si, deci, nu avem motiv de ingrijorare… ce sa mai spui ? Avem de-a face, aici, cu o dovada crasa de incompetenta si iresponsabilitate in legatura cu soarta invatamantului romanesc ! Cred ca d-na ministru trebuie schimbata URGENT… daca nu cumva d-l prim-ministru doarme in post ! Nu ma asteptam la asa un rateu de atitudine al noului guvern.
17.2.2020, 9:21 am
La ce le folosesc cunostintele in contextul actual cand programele scolare sunt supraincarcate, daca elevii nu au capaciratea de a le pune in practica. Cine din minsterul educatiei se mai gandeste sa dezvolte abilitatile practice ale copiilor, ca sa nu spun ca se incearca prin orice mijloc uniformizarea competentelor si nicidecum stimularea inclinatiilor elevilor.