Ministrul demis al Educației a pus în dezbatere publică, joi, un proiect de HG prin care este stabilit un minim de 150 de lei pe lună pentru bursele oferite elevilor. Guvernul interimar nu poate adopta acte de acest tip, ci trebuie să se limiteze la administrarea treburilor curente, până la numirea unui alt guvern în Parlament.
În momentul de față, primăriile stabilesc valoarea burselor locale, în funcție de fondurile de care dispun.
Situația contabilizată de Consiliul Național al Elevilor arată că există localități unde suma este de doar 8 lei pe lună.
Ce prevede Constituția despre actele emise de un guvern demis:
Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
Executivul propune (AICI-LINK) o bursă minimă de 150 de lei, lunar. Explicația din nota de fundamentare:
Pentru a diminua riscurile ca o parte dintre elevi să nu poată beneficia de burse în anul școlar 2020-2021, propunem ca în anul școlar 2020-2021, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, să fie de 150 lei.
Documentul nu conține impactul măsurii, explicația fiind că măsura nu afectează bugetul de stat, în condițiile în care bursele se plătesc de administrațiile locale.
Reamintim: reducerea impozitului pe venit a afectat puternic bugetele locale, primarii cerând executivelor care s-au succedat din 2017 să crească ponderea ce le revine Unităților Administrativ Teritoariale (UAT-uri) din fondurile colectate local. Coaliția PSD – ALDE a acceptat acest lucru, dar a transferat în responsabilitatea primăriilor noi cheltuieli sociale, care au dus la agravarea situației financiare a administrațiilor locale.
În context: cele 25 de OUG-uri aprobate marți, în ultima ședință a Guvernului Ludovic Orban, nu au ajuns încă la Monitorul Oficial, pentru publicarea și intrarea lor în vigoare. Acestea nu sunt publicate nici pe site-urile ministerelor pentru a fi studiate de cei interesați.
Și în timpul PSD s-a încercat impunerea unui plafon minim, la 100 de lei, dar s-au opus primăriile, motivând că nu au bani pentru noi cheltuieli, iar multe dintre localități înregistrează restanțe la plata acestor beneficii.
Impactul, la burse nimine de 100 de lei, era în mai 2019, de 360 milioane lei.