„Va fi parte, pe lângă alte companii, atât publice, cât şi private, în acest subiect al amnistiei fiscale, cum îi spunem noi”, a explicat ministrul Finanţelor, citat de Agerpres.
Întrebat despre o posibilă divizare a CEH, ministrul Teodorovici a răspuns că un act normativ în acest sens urmând să fie promovat, în cel mult două săptămâni, în şedinţă de guvern.
„Vor fi câteva discuţii chiar şi luni, la Guvern. Va fi şi un act normativ – sperăm noi în maxim, dacă nu acum, miercuri, în şedinţa de guvern, săptămâna următoare – ordonanţă de urgenţă în acest sens, astfel încât să fie găsită soluţia economică cea mai bună. Ştiţi că urmează şi o amnistie fiscală pe care Guvernul urmează să o dea, plecând şi de la nevoia pe care combinatul de la Hunedoara o are, şi nu numai. Sunt mai multe discuţii astfel încât lucrurile să fie exact cum îşi doresc cei din Vale (Valea Jiului, n.red.)”, a arătat ministrul Finanţelor.
CEH a fost înfiinţat în anul 2012 prin comasarea termocentralelor Mintia şi Paroşeni şi a minelor de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan, apreciate, la acea vreme, ca viabile.
Conform datelor financiare de pe site-ul companiei, CEH înregistra la data de 30 iunie 2018 o pierdere netă de 164,5 milioane lei. La aceeaşi dată, datoriile totale ale companiei se ridicau la 1,607 miliarde lei, din care 1,133 miliarde lei la bugetul general consolidat.
„Pachetul pentru mediul de afaceri”, prezentat luna aceasta
Amnistia va face parte dintr-un pachet legislativ pentru mediul de afaceri ce va fi anunțat luna aceasta, a anunțat ministrul Teodorovici, sâmbătă.
„Doamna premier şi cu toţii din guvern vom prezenta un pachet pentru mediul de afaceri, unde este şi această măsură pentru companiile cu capital privat şi de stat”, a spus ministrul.
Recent, ministrul susținea că amnistia fiscală a fost concepută pentru a ajuta societățile de stat:
„Pe noi ne interesează să dăm o şansă în principal marilor companii publice, pentru că acestea, în anii care urmează, nu vor mai putea fi susţinute de către stat pe diverse căi. Comisia Europeană spune foarte clar că este ajutor de stat ilegal şi trebuie să îl recuperezi.
Există riscul ca peste un an, doi, cinci aceste companii să poată fi închise şi atunci, dacă suntem un guvern responsabil, trebuie să acţionăm în acest fel şi anume: luăm o companie de stat şi ştergem penalităţile, dobânzile dar rămâne principalul pentru a nu avea probleme cu Uniunea Europeană”.
Ministrul Eugen Teodorovici a mai spus că pachetul de măsuri va cuprinde şi un capitol legat de companiile cu capital negativ din România, care reprezintă 35 de miliarde de euro, dar şi un set de măsuri pentru firmele care plătesc la timp datoriile către bugetul de stat.
„Pentru cei care se conformează în mod voluntar trebuie să identificăm împreună cu mediul de afaceri ce putem să le oferim pentru că îşi plătesc la timp dările. Poate în cursul unui an să nu mai plăteşti la stat în data de 25 a lunii anumite obligaţii, fă-ţi în timpul anului cashflow-ul necesar pentru alte activităţi şi la final de an îmi plăteşti… Sau dacă tu continui să îmi plăteşti conform calendarului pe care legea îl impune, atunci poate e bine să ai un discount la ceea ce plăteşti. Sunt nişte variante de lucru”, a mai spus ministrul Teodorovici.