21 iulie, 2022

Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, efectuează joi o vizită la Moscova, fiind însărcinat de către guvern să discute despre achiziţia suplimentară a 700 milioane metri cubi de gaze din Rusia, pe lângă volumele specificate în contractele pe termen lung.

Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, Máté Paczolay, a precizat joi, citat de Hirado.hu, că decizia guvernului vizează asigurarea securităţii energetice a Ungariei.

În capitala rusă, Peter Szijjarto are programate întâlniri cu vicepremierul pentru energie Aleksandr Novak, cu vicepremierul industriei şi al comerţului Denis Manturov, precum şi cu omologul său rus Serghei Lavrov, a specificat Máté Paczolay.


În finalul discuţiilor, Peter Szijjarto şi Serghei Lavrov vor susţine o conferinţă de presă comună.

Vizita ministrului ungar de externe la Moscova apare la o zi după ce UE a cerut statelor membre să-şi reducă consumul de gaze cu 15%, din august anul acesta și până în martie anul viitor, pentru a putea face față livrărilor scăzute de gaze naturale.

Livrările de gaze ruseşti prin gazoductul Nord Stream 1 au fost reluate joi, după o întrerupere de zece zile.

Conform unui purtător de cuvânt al companiei energetice austriece OMV, gigantul de gaze rusesc Gazprom a semnalat că va livra joi jumătate din volumele de gaze prevăzute, adică niveluri comparabile cu cele observate înaintea întreruperii livrărilor pentru mentenanţa anuală a gazoductului Nord Stream 1.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: