3 martie, 2011

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a comparat sistemul românesc de pensii publice cu un joc piramidal, pentru că numărul contribuabililor la fondul de pensii scade în timp ce numărul beneficiarilor creşte.

„Este un sistem piramidal cumva, dacă doriţi, pentru că în momentul în care nu mai ai contributori, nu mai ai de unde să atragi constribuţii şi să plăteşti mai departe. Este acea schemă Ponzi (n.r. joc piramidal) despre care se tot discută”, a spus Botiş, joi, la un seminar economic.

El a menţonat că actualul sistem de pensii, pe baza contribuţiilor, datează din secolul XIX, de când a fost pus la punct de cancelarul german Otto von Bismark.


În acest context, ministrul Muncii a invocat creşterea vârstei de pensionare ca soluţie pentru majorarea ratei de ocupare a populaţiei, care, de 10-15 ani se menţine la 58%.

”Dacă noi nu vom reuşi să creştem acea rată de ocupare, pe care eu o tot reclam. Noi stăm la rată de ocupare de 58% de 10 -15 ani. Nu avem, din păcate, capacitatea de a dinamiza piaţa muncii şi să creştem peste acea rată de ocupare. Din 10 milioane de persoane, populaţie activă, doar 5,8 milioane contribuie”, a explicat ministrul.

Ioan Botiş a arătat că rata de ocupare a populaţiei trebuie să ajungă la 65%, pentru a putea fi susţinut fondul de pensii.

”Dacă nu trecem spre 64-65% avem probleme foarte mari pe viitor, pentru că nu pot să alimentezi conturile şi să plăteşti pensiile. În cazul aceasta trebuie să măreşti vârsta de pensionare sau să creşti contribuţiile sau să te împrumuţi. Aceasta este şi ideea în care schimbăm Codul muncii şi încercăm să dinamizăm piaţa muncii”, a spus ministrul Ioan Botiş.


Ioan Botiş a participat joi la seminarul Mediafax Talks About Private Pensions.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: