19 noiembrie, 2024

Creşterea numărului de violuri şi violenţe sexuale din Italia este legată de imigraţia ilegală, a afirmat luni ministrul italian al Educaţiei, Giuseppe Valditara (foto), membru în partidul populist de dreapta Lega. Declarația a stârnit indignarea politicienilor de centru – stânga, care l-au acuzat că răspândeşte informaţii false, contrazise de datele oficiale.

„Domeniul de aplicare a Constituţiei noastre, care nu permite discriminarea pe bază de sex, trebuie să îi fie clar fiecărui nou venit, tuturor celor care vor să trăiască alături de noi”, a spus ministrul, într-un mesaj video în Camera italiană a Deputaţilor și citat de agenția ANSA, preluată de Agerpres.

„Nu trebuie să pretindem că nu vedem că creşterea violenţei sexuale este legată de asemenea de forme de marginalizare şi devianţă care derivă într-un fel din imigraţia ilegală”, a adăugat el.


Ministrul italian al Educaţiei a transmis acest mesaj cu prilejul prezentării în camera inferioară a legislativului a Fundaţiei Giulia Cecchettin, lansată la un an după moartea unei studente de 22 de ani, înjunghiată brutal de fostul ei prieten, tot italian, crimă ce a zdruncinat Italia şi a scos în evidenţă problema feminicidului şi a violenţei de gen.

Remarcile lui Valditara au stârnit dezaprobare pe eşichierul politic de centru – stânga, senatorul Partidului Democrat Marco Meloni calificându-le drept „indecente”. „Astăzi Valditara a spus cuvinte nedemne de un ministru, mai ales al Educaţiei”, a subliniat acesta.

La rândul său, liderul partidului +Europa, Riccardo Magi, a notat că „toate statisticile contrazic” spusele ministrului privind legătura dintre creşterea violenţelor sexuale şi imigraţia ilegală. „Datele publicate de Ministerul de Interne arată clar: peste 80% dintre feminicidele din Italia sunt comise de cetăţeni italieni”, a spus Maga, potrivit căruia lui Valditara ar trebui „să-i fie ruşine” pentru această afirmaţie „rasistă”.

(Citește și: Germania, Franța și alte 15 țări europene presează Comisia pentru a accelera expulzarea imigranților ilegali din UE)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: