Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras de pe piață, luni, aproape 1.054 milioane de lei printr-o emisiune de titluri de stat scadente în iulie 2025, cu peste 50% mai mult decât prevăzuse în prospectul de emisiune.
Rata cuponului (dobânda) este de 3,65% pe an, randamentul mediu de adjudecare este de 3,22%, iar maximul acestuia de 3,24%.
A fost adjudecată aproape în întregime oferta de bani din licitația de referință (86% dintr-un total de 1.224,8 mil. lei), la care s-au adăugat 105 milioane de lei din oferta necompetitivă.
Programul de emisiuni pe octombrie
MFP a planificat, în luna octombrie 2020, împrumuturi de 4,4 de miliarde de lei prin 8 emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark, la care se poate adăuga suma de 660 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 5,06 miliarde de lei, este mai mare cu 500 milioane de lei faţă de cea programată în septembrie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
(Citiți și: „Statul a accelerat ritmul împrumuturilor în septembrie, după două luni în care ritmul se temperase”)
Au mai rămas de derulat câte o emisiune de 700 de milioane de lei, respectiv de 600 de milioane de lei și câte trei emisiuni de câte 500 de milioane de lei şi, respectiv, de câte 300 de milioane de lei.
Bani pentru deficitul bugetar de 8,6% din PIB
Nu mai departe de săptămâna trecută MFP împrumutase un alt miliard de lei, prin două emisiuni, de 621,3 de milioane de lei, respectiv de 346,6 milioane de lei, la dobânzi de 3,7%, respectiv 4,15%.
Guvernul se află sub presiunea în creștere a majorării deficitului bugetar și și-a revizuit în sus necesarul brut de finanțare pe 2020, până la 138,5 miliarde lei, „determinat de nivelul previzionat de 8,6% din PIB (cca 91 miliarde lei) al deficitului bugetar, urmare a celei de-a doua rectificări bugetare”, spune un anunț al MFP.
Suma planificată a fi atrasă de pe piața internă se majorează la „circa 80 miliarde lei”. Volumul datoriei de refinanțat în anul 2020, în sumă de cca 47,5 miliarde lei.