27 martie, 2019

UPDATE: Finanțele speră să obțină 3 miliarde de euro. Investitorii au suprasubscris de peste două ori, potrivit datelor Bloomberg.

Informația de bază

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a ieșit, miercuri, pe piețele internaționale pentru a vinde eurobonduri cu scadență de 7 ani, 15 ani și 30 de ani, potrivit datelor Bloomberg.

Anul trecut, MFP a atras de pe piețele internaționale, cumulat (prin trei emisiuni), 3,75 de miliarde de euro și 1,2 miliarde de dolari, echivalentul a circa o treime din necesarul de finanțare.


Finanțele nu au publicat încă volumul pe care își propune să îl atragă. Randamentele indicative sunt de 2,15 puncte procentuale (pp) peste midswap în cazul titlurilor pe 7 ani, de 3,05 pp la cele pe 15 ani, respectiv de 3,9 pp la cele pe 30 de ani.

Intermediarii ofertei sunt Citi (B&D), ERSTE, ING, JPM și SocGen.

Lansarea emisiunii vine în contextul în care licitațiile interne din prima parte a anului nu au mers prea bine. Statul a împrumutat în jur de șapte miliarde de lei în primele trei luni din 2019, în condițiile în care, în medie, Guvernul împrumută în jur de 4 miliarde pe lună.

În cadrul primelor 22 de licitații din 2019, Finanțele nu au reușit să atragă suma dorită (în nouă instanțe), diferența dintre prospecte și sumele adjudecate fiind de -2,1 miliarde de lei, potrivit calculelor cursdeguvernare.ro. Sumele atrase în plus (sumele adjudecate peste nivelul valorii din prospect, atunci când dobânzile cerute de investitori au fost considerate avantajoase de MFP) au fost de doar 1,3 miliarde de lei (calculele se referă exclusiv la ofertele competitive, pe ofertele necompetitive diferențele fiind relativ nesemnificative).


În acest an, statul are nevoie de 72 de miliarde de lei pentru a-și finanța datoriile, respectiv pentru a acoperi deficitul bugetar și a ”rostogoli” împrumuturile ajunse la scadență.

Defalcat, nevoile de finanțare se prezintă după cum urmează (cursul leu/euro folosit este cel estimat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză pentru anul în curs, respectiv 4,67 lei/euro):

  • deficitul bugetar de 28,2 de miliarde de lei;
  • rostogolirea împrumuturilor în lei atrase pe piața locală care ajung la scadență în acest an: circa 28 de miliarde de lei, potrivit calculelor cursdeguvernare.ro pe baza datelor Băncii Naționale a României (BNR);
  • refinanțarea emisiunilor de obligațiuni în euro lansate pe piața locală: 928,7 milioane de euro, potrivit datelor BNR, echivalentul a circa 4,33 miliarde de lei;
  • refinanțarea unei emisiuni de eurobonduri în valoare de 1,5 miliarde de euro, echivalentul a 7 miliarde de lei, potrivit Strategiei de administrare a datoriei publice 2018-2020;
  • restituirea unei tranșe în valoare de un miliard de euro din împrumutul luat de România în timpul crizei, de la CE-FMI-BM: echivalentul a 4,67 de miliarde de lei.

Dificultățile de finanțare din prima parte a lui 2019 au apărut după ce, în decembrie, Guvernul a adoptat OUG 114, care a impus, printre altele, o taxă pe activele sistemului bancar (cel mai important cumpărător de obligațiuni), care includ și titlurile de stat.

Modificări ale ordonanței au fost puse în dezbatere publică marți seara, urmând a fi adoptate în ședința de guvern de joi, potrivit celor mai recente declarații ale ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Un alt incident care a deturnat licitațiile de titluri de stat ale Finanțelor și a amânat emisiunea de eurobond-uri a fost decizia S&P de a amâna, la solicitarea autorităților de la București perspectiva de rating a României, din cauza lipsei unui buget aprobat pentru anul în curs.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: