27 octombrie, 2016

mihnea_motoc_83961300Miniștrii apărării din statele membre NATO s-au reunit la Bruxelles pentru a analiza implementarea deciziilor adoptate la Varșovia pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO, cu accent pe realizarea prezenţei înaintate pe flancul estic.

În marja acestei reuniuni, ministrul român Mihnea Motoc a avut o întrevedere cu omologul canadian Harjit Singh Sajjan, ocazie cu care acesta a subliniat decizia recentă de a contribui cu personal de stat major la efortul de operaționalizare a Brigăzii Multinaționale de la Craiova, menționând inclusiv intențiile de continuare a dislocării detașamentelor de aeronave de luptă F-18 pe teritoriul României și a fregatelor canadiene în Marea Neagră.

Potrivit unui comunicat MApN, miniştrii au evaluat situaţia realizării prezenţei înaintate avansate pentru regiunea baltică şi a prezenţei înaintate adaptate pentru zona Mării Negre.


În acest sens, au prezentat informări sintetice reprezentanții statelor care au calitatea de naţiuni cadru, naţiuni gazdă sau state contributoare la grupurile de luptă care vor fi constituite în ţările Baltice şi în Polonia, respectiv Brigada Multinaţională din România.

Ministrul Mihnea Motoc a informat despre acţiunile desfăşurate pentru operaţionalizarea Brigăzii Multinaţionale şi în direcţia lansării Iniţiativei de instruire intensificată/CJET, care urmează să fie deplin coordonată cu planul NATO de pregătire şi instruire.

Oficialul român a mulţumit aliaţilor care s-au angajat să contribuie la aceste iniţiative şi a invitat şi celelalte state membre ale NATO să sprijine demersurile României, prin contribuţii concrete cu forţe şi capabilităţi militare. Totodată, a reconfirmat participarea României cu o companie la batalionul NATO ce urmează să fie dislocat în Polonia.

Miniştrii au analizat, de asemenea, implementarea măsurilor destinate zonei Mării Negre. Au fost luate decizii pentru intensificarea instruirii, prin intermediul unui centru comun de exerciţii, şi creşterea prezenţei aeriene aliate pe segmenul sudic al flancului estic al NATO, şi au aprobat folosirea bazelor aeriene din România şi Bulgaria pentru misiuni de supraveghere aeriană a Mării Negre. Principalele contribuţii în acest domeniu au fost anunţate de Canada, Marea Britanie şi Polonia.


În domeniul maritim, a fost agreată realizarea unei analize aprofundate a modalităţilor de dezvoltare a prezenţei navale la Marea Neagră, cu sprijinul direct al Autorităţilor Militare NATO, în pregătirea unei decizii finale pentru ministeriala apărării din februarie 2017.

Sunt avute în vedere două componente cheie pentru postura de descurajare la Marea Neagră:

  • cadrul întărit de pregătire
  • elementul aliat de coordonare maritimă

Ca urmare a eforturilor politico-militare desfăşurate de către autorităţile române după Summit, anunță MApN, în context bilateral şi în format aliat, un număr important de aliaţi, între care Canada, Germania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Statele Unite ale Americii şi Turcia au reconfirmat sau anunţat noi contribuţii pentru realizarea prezenţei înaintate adaptate în domeniile terestru, aerian şi maritim.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: