joi

28 martie, 2024

2 decembrie, 2019

Fostul premier Mihai Tudose și-a anunțat luni demisia din Pro România, din cauza neînțelegerilor cu Victor Ponta, președintele partidului. Anunțul a fost făcut de europarlamentar pe pagina de Facebook: „Doar atât. Deocamdată…..”, a scris el, alături de o fotografie cu demisia.

Mihai Tudose, al doilea prim-ministru PSD demis de Liviu Dragnea, este posibil să revină în PSD.


„Motivele acestui act și anume totalul dezacord cu deciziile conducerii centrale fiind de notorietate nu le mai detaliez”, a mai scris acesta în cererea de demisie înregistrată pe 2 decembrie.

El nu a făcut nicio precizare cu privire la mandatul de europarlamentar, mandat pe care l-a obținut după ce Victor Ponta a renunțat la mandatul său câștigat la alegerile din 26 mai.

Mihai Tudose a declarat de mai multe ori că el nu pleacă din partid și că o demisie ar trebui să vină din partea lui Victor Ponta.

„Îl încurc foarte tare și eu și în consecință, face orice să mă facă să plec… Știți cum e vorba aceea cu ,,să te ferească Domnul de ruga îndeplinită”. Fiindcă atunci, cu noi toți plecați, el va mai vinde iluzii până la parlamentare când pragul de 5% va fi de neatins… Șansa PRO Victore e… plecarea ta”, a scris Mihai Tudose pe Facebook, săptămâna trecută.


La rândul său, Victor Ponta i-a cerut lui Mihai Tudose să depună mandatul de europarlamentar obținut ca și candidat din partea partidului.

Tensiunile dintre cei doi au apărut după votul de susținere acordat Guvernului Orban la învestire de către cinci dintre parlamentarii grupului lui Victor Ponta, în ciuda deciziei partidului de a nu susține investirea guvernului PNL. La moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, toți parlamentarii Pro România au voat pentru demitere.

Trei dintre parlamentarii Pro România s-au întâlnit săptămâna trecută cu premierul Ludovic Orban, la Palatul Victoria, asigurându-l că vor susține în Parlament proiectele guvernului PNL.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: