Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la conducerea Serviciului de Informații Externe. Informația a fost confirmată luni de purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolski.
”Administrația prezidențială a primit demisia domnului Mihai Răzvan Ungureanu. Președintele României a acceptat demisia, conducerea serviciului urmând să fie asigurată de generalul Silviu Predoiu”, a declarat Mădălina Dobrovolski la Realitatea TV.
Mihai Răzvan Ungureanu a fost votat de Prlament director SIE în data de 30 iunie 2015, cu sprijinul UNPR. Oficial, PSD și ALDE s-au opus numirii, dar la vot rezultatul a fost: 278 de parlamentari au votat ”pentru”, 6 ”împotrivă” și 5 nu au votat.
Instalarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de director SIE a creat tensiuni în coaliția care la momentul respectiv susținea guvernul Ponta.
Senator și prim-vicepreşedintele PNL, Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit în decembrie 2014 consilier personal al preşedintelui Klaus Iohannis.
În ultimele 6 luni, în presă au apărut informații legate de faptul că președintele Iohannis i-ar fi cerut lui Mihai Răzvan Ungureanu să își dea demisia.
În aprilie 2016, procuror-șef DNA a criticat Serviciul de Informații Externe pentru lipsa de colaborare.
Replica a sosit sub forma unui comunicat al instituției conduse de Mihai Răzvan Ungureanu, în care se afirma că punctul de vedere al Laurei Codruța Kovesi “este generat de o neînţelegere a specificului pe care îl incumbă activitatea de informaţii externe/ spionajul”.
Mihai Răzvan Ungureanu a mai fost director SIE în perioada 2007-2012, din care a demisionat pentru a prelua guvernarea sub majoritatea PDL după cabinetul Emil Boc.
Anterior, M.R. Ungureanu a fost, în perioada 2004-2007, ministru de externe în cabinetele Tăriceanu.
Silviu Predoiu lucrează în SIE de la înființarea instituției. El a mai asigurat conducerea interimară a serviciului câteva luni, după demisia din funcție a fostului titular, Teodor Meleșcanu, care a candidat la alegerile prezidențiale din 2014.