duminică

23 iunie, 2024

27 mai, 2024

Vorbim foarte des în ultima vreme, în spațiul public, despre despre inovație și despre cum putem stimula inovația în România.

În special în industria de IT, vorbim despre importanța tranziției de la o industrie preponderent bazată pe muncă și externalizarea serviciilor, la o industrie în care inovația să reprezinte un procent mai important din industrie. Industria de IT este în prezent în majoritate formată preponderent din companii de servicii – fie companii care prestează servicii pentru piața locală sau internațională, fie companii multinaționale cu centre de dezvoltare localizate în România care presteaza servicii pentru companiile mamă.

Companii de produs, respectiv acele companii care produc software, sunt mai curând excepții, iar existența acestora nu este un rezultat sistematic al unor politici publice sau a unei strategii publice care încurajează inovația.


Această compoziție a industriei de IT este absolut normală și perfect explicabilă prin evoluția economiei românești după anii ‘90. Nu sunt nicidecum fatalist în privința acestei stări de fapt, ci mai degrabă consider că gradul mic de inovație din România este explicabil pentru gradul nostru de dezvoltare, ceea ce nu înseamnă deloc că nu ar trebui să avem ambiții mai mari.

De asemenea nu mă număr printre aceia care consideră consideră companiile de outsourcing sau servicii lipsite de valoare, ci tocmai cred că este important pentru sănătatea unei industrii să fie cât mai complexă și diversificată. Astfel nu cred că succesul unei astfel de tranziții spre inovație ar însemna ca în România să existe preponderent companii producătoare de produse (nici nu ar fi posibil), ci o diversitate mai mare de companii și un procent considerabil mai mare de companii de produs față de cel actual.

Pentru a înțelege structura actuală a industriei de IT trebuie să ne uităm la cum s-a dezvoltat această industrie.

Majoritatea companiilor de tehnologie înființate în perioada de tranziției a anilor 1990-2010 a fost fondată în mare măsură de ingineri cu spirit antreprenorial și fără o educație financiară adecvată sau o experiență antreprenorială anterioară. Acești oameni au învățat antreprenoriat la firul ierbii, într-o economie de tranziție, praticând meseria pe care o cunoșteau. Mă număr printre acești oameni, dar retrospectiv realizez că m-ar fi ajutat enorm să fi avut o educație antreprenorială.


Într-o discuție recentă un antreprenor de mare succes a sintetizat foarte bine această stare a antreprenoriatului românesc cu fraza “Tot la muncă ne gândim tot timpul. Tot nu înțelegem capitalul”.

Ulterior intrării României în Uniunea Europeană în 2007, România a devenit o piață mult mai atractivă pentru investiții străine. De asemenea companiile românești au avut acces mult mai ușor la piețele externe pentru a-și vinde serviciile. Astfel majoritatea companiilor mari de tehnologie au deschis filiale în România ceea ce a contribuit foarte mult la creșterea accelerată a industriei și la maturizarea și consolidarea acesteia.

Industria locală de IT s-a dezvoltat accelerat beneficiind de câțiva factori globali:

  1. Un trend global de creștere semnificativă a investițiilor în tehnologie în toate industriile. Dacă acum zece ani se putea vorbi despre o industrie de IT distinctă, în prezent această graniță nu mai este la fel de clară, tehnologia fiind mai curând o componentă critică a fiecărei companii de la agricultură, la banking.
  2. O perioadă de deschidere internațională, după încheierea războiului rece (sau cel puțin a ceea ce acum pare o primă fază a acestui război), marcată de extinderea Uniunii Europene și a NATO, perioadă care a fost marcată de o creștere a schimburilor comerciale internaționale și a permis și companii românești accesul mult mai facil la alte piețe.
  3. O perioadă de efervescență și continuă schimbare a industriei de tehnologie, tipică pentru o industrie emergentă.
  4. O perioadă pre pandemică în care munca era în general localizată la birou, munca la distanță fiind mai curând o excepție.

De asemenea industria a beneficiat de câțiva factori locali importanți:

  • O bază solidă de capital uman bine pregătit. România a avut și încă are oameni bine pregătiți în tehnologie. De asemenea generația celor care astăzi au înte 40 și 50 de ani a plecat foarte de jos ca nivel de trai și a fost animate de o ambiție creatoare.
  • O diferență semnificativă a costurilor cu munca față de piețele la care România a început să aibă access mult mai ușor începând cu 2007.
  • O politică fiscală care a încurajat dezvoltarea industriei prin scutirea programatorilor de la impozitul pe venit. Această facilitate fiscală a contribuit foarte mult la dezvoltarea industriei românești.

România, și în special industria de IT a beneficiat de toți acești factori globali sau locali, pentru a se dezvolta accelerat.

De ce este importantă o nouă direcție?

Dacă ne uităm la aceste trenduri de care România a beneficiat, putem observa că pentru majoritatea acestor trenduri există un risc semnificativ de inversare. Cu excepția investițiilor în tehnologie (1) care încă accelerează și a capitalului uman (5) de care România dispune în continuare, în toate celelalte cazuri există riscuri semnificative ca direcția să se inverseze.

Războiul rece nu s-a încheiat, ci mai curând am beneficiat de o binevenită pauză de pace. Pentru viitor este mai probabil să avem parte de o lume divizată, ceea ce înseamnă mai mult izolaționism care inevitabil va afecta schimburile comerciale.

Pentru industria de IT din România care este una preponderent exportatoare, o astfel de schimbare globală nu ne poate fi indiferentă. Din fericire România este membră a Uniunii Europene și NATO, însă ca industrie nu am beneficiat suficient de acest avantaj.

Industria de tehnologie este într-o etapă de consolidare, iar acest trend începe să fie vizibil și pe plan local. Această consolidare oferă mai puține oportunități companiilor mici și medii, iar pentru o economie ca a României poate apărea riscul de a deveni doar o piață de desfacere, în lipsa unei strategii adaptate acestui nou context.

Pandemia a schimbat semnificativ obiceiurile de lucru. Dacă înainte de pandemie munca în industria de IT se desfășura cu mici excepții de la birou, pandemia a schimbat complet această regulă și aș putea specula că a adus și o degradare a productivității. Această inversare vine cu provocări importante în special pentru companiile mici și medii pentru care productivitatea este critică pentru a fi competitive. De asemenea schimbarea obiceiurilor de lucru a scăzut și mai mult importanța locației.

Diferența cu costurile legate de muncă de care companii românești au beneficiat pentru a se dezvolta nu mai este un avantaj competitiv atât de mare al României și pe termen mediu va dispărea complet, pe măsură ce salariile din IT din România devin foarte apropiate de cele ale celorlalte țări europene. Odată cu eliminarea facilităților fiscale pentru programatori România a devenit mai puțin competitivă față de alte țări din regiune.

În acest context, în care câțiva factori importanți care au influențat dezvoltarea unei industrii își schimbă direcția, cred că este important să ne gândim la ce urmează. În lipsa unei viziuni si a unei strategii tehnologice, riscăm ca România să devina irelevantă pe termen mediu, deși are încă câteva atuuri pe care dacă le folosește inteligent poate deveni un jucător relevant în tehnologie.

Ce avem de făcut?

Nu am un răspuns ferm la această întrebare, ci eventual fragemente de răspuns. Cred că este mai important să vedem că lumea se schimbă și că trebuie ca împreună, industrie și sector public, să găsim un răspuns pentru aceste schimbări și să identificăm acea strategie si acel set de politici publice care vor funcționa în noul context.

Cu siguranță o parte din răspuns este stimularea inovației, subiectul cu care am început, respectiv stimularea dezvoltării de produse software și proprietate intelectuală. Produsele de tehnologie au câteva avantaje semnificative față de serviciile de tehnologie, avantaje care pot combate inversările de direcție explicate mai sus.

În primul rând produsele sunt mult mai scalabile față de servicii, mai exact atunci când un produs este de succes vânzările acestuia pot fi crescute semnificativ fără a crește direct proporțional și costurile, în special costurile cu personalul, în timp ce în cazul companiilor de servicii relația dintre vânzări și costurile cu personalul este una direct proporțională.

În al doilea rând produsele sunt mai ușor exportabile, ceea ce ar permite României să devină un actor relevant în tehnologie, presupunând că ar reuși să construiască în mod sistematic produse relevante și ar avea o strategie de țară în acest sens.

Pentru a înțelege la adevărata valoare potențialul economic latent este suficient să ne uităm la indicele S&P 500 care este compus în proporție de 26% din companii de tehnologie, în timp ce următorul sector este industria sănătății cu 14.5%.

De asemenea 8 dintre primele 10 companii din compoziția indicelui sunt companii de tehnologie. Desigur, este puțin probabil că România, va putea concura cu Statele Unite în materie de tehnologie, dar asta nu înseamnă că nu poate avea propriile ambiții și nu poate deveni un actor foarte relevant în anumite domenii de nișă care nu sunt încă suficient acoperite de tehnologie.

Pe de altă parte inovația nu este un proces liniar și nu are o rețetă cunoscută care poate fi replicată. Cu alte cuvinte o companie de produs presupune riscuri mai mari, dar și potențialul unor beneficii mai mari. Această relație inversă dintre risc și câștig este una pe care încă nu o înțelegem suficient, iar această înțelegere limitată se vede, spre exemplu, în lipsa capitalului de risc.

Pe lânga lipsa capitalului de risc, care este una din cauzele principale pentru care nu avem o industrie bazată pe inovare, mai sunt și multe alte cauze printre care: o piață locală insuficient dezvoltată (home market), lipsa de experiență a industriei în dezvoltare de produs, lipsa educației anterprenoriale, o cultură bazată pe neîncredere care limitează colaborare și asocierea, un sistem de educație învechit care nu încurajează experimentarea, autonomia și mai ales nu celebreaza greșeala ca oportunitate de învățare, ci o sancționează.

Această drum către inovație a industriei IT este deja început prin eforturile companiilor private din sector, însă este un drum anevoios, cu rezultate inconsistente care atunci când există sunt excepții care doar confirmă absența unor politici publice pentru inovare.

Cauzele enumerate mai sus nu pot fi adresate doar prin eforturi private, ci este necesară și implicarea guvernului și elaborarea unei strategii de țară pentru inovație tehnologică urmată de un set de politici publice poate accelera foarte mult procesul.

E necesară o nouă direcție pentru industria de IT?

Da, absolut. Însă industria singură nu poate crea această nouă direcție fără o strategie și politici publice care să susțină această direcție.

*

(Mihai Matei este membru în Consiliul Director ANIS și a fost președintele ANIS în perioada 2020-2024.)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: