28 aprilie, 2021

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Ministerul Finanțelor (MFP) au declașat un proiect comun privind „Elaborarea unei strategii naționale pentru piața de capital”, cu asistența tehnică acordată de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Proiectul este finanțat de Comisia Europeană prin Programul de sprijin pentru reforme structurale, iar strategia urmează să includă  „un set de măsuri de reglementare pentru stabilirea unui cadru coerent pentru dezvoltarea pieței de capital și acces la finanțare, prin îmbunătățiri/modificări legislative menite să simplifice regulile existente și să reducă incertitudinile juridice”, spune un comunicat MFP.

Bursa – o promisiune veche de 26 de ani


Bursa nu este folosită ca metodă de finanțare din cauza cercului vicios al lipsei de lichidități, pe care politicile oficiale nu s-au străduit să-l rupă.

Pe de o parte, interesul insuficient al investitorilor nu creează cerere de instrumente financiare, pentru că nu sunt destule companii atractive și, pe de alta, companiile nu vin la bursă pentru că nu sunt destui investitori.

Abia la 26 de ani de la înființare, Bursa de Valori București (BVB) a început să atragă firme private, de obicei mici, care lansează mai ales oferte de obligațiuni.

Reprizele de listări de mari companii de stat, sub presiunea organismelor financiare internaționale, nu au fost rezultatul schimbării mentalității clasei politrice românești, care blochează de mulți ani, de exmplu, listarea Hidroelectrica la BVB.

(Citiți și: „Upgradarea finanțării economiei: Tranziția BVB de la piață de frontieră la piață emergentă: Ce măsuri presupune”)


Dezvoltarea pieței de capital din România a fost mereu obstrucționată de strategiile guvernamentale de privatizare prin negocieri directe cu cumpărătorii companiilor de stat. Iar apetitul eventualilor investitori a fost sabotat de îngăduința cu care însăși autoritatea pieței de capital a întâmpinat fraudele de piață, în primii 10 – 20 ani de reformă.

Șocul Covid a agravat deficiențele pieței românești

OCDE consideră că „șocul economic global cauzat de pandemia COVID-19 a agravat o serie de provocări structurale pe termen lung în sectorul corporativ și pe piețele de capital din România. În special, utilizarea finanțării bazate pe piață de către sectorul corporativ este foarte limitată în comparație cu alte piețe din regiune”, potrivit unui raport în curs de publicare.

Potrivit datelor BVB, în prezent valoarea medie zilnică tranzacțiilor dintr-un an se situează de obicei sub 10 milioane de euro și este de zeci de ori mai mică decât cea ale burselor din Varșovia sau Budapesta.

Limitele privind finanțarea companiilor pe piața de capital „reprezintă o barieră în calea creșterii economice durabile și a inovării în economia românească. În viitor, piețele de capital vor juca un rol cheie atât în redresarea din criza COVID-19, cât și în crearea rezilienței corporative pe termen lung. Cel mai important, piețele de capital care funcționează bine vor contribui la canalizarea economiilor gospodăriilor către sectorul real și vor facilita investițiile care pot îmbunătăți productivitatea și competitivitatea României”, mai spune raportul OCDE.

Ce va propune strategia

Strategia va prezenta direcții  de politică și probleme care trebuie  abordate  pentru a da un impuls pieței  de capital  locale.

„OCDE va realiza un raport de evaluare  ce identifică  aspectele  structurale  și barierele semnificative  pentru dezvoltarea  pieței  de capital din România și care va conține și proiecte de recomandări.  Pe baza acestuia se va pregăti Raportul final al Proiectului privind revizuirea pieței de capital din România, conținând evaluări  și recomandări. Acest raport final va informa și va ghida autoritățile române în procesul de elaborare a Strategiei”, mai spune comuniactul citat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: