Producția de petrol din România a emis aproximativ 120 de kilotone de metan în 2019 și este posibil ca inventarul național să fi subestimat emisiile de metan de cel puțin 2,5 ori în anul respectiv. Concluzia apare într-un studiu coordonat de Observatorul Internațional de Emisii de Metan al UNEP, Universitatea din Utrecht și Environmental Defense Fund, și citat de Asociația 2Celsius.
Cele 120 de kilotone de metan înseamnă o pierdere financiară de aproximativ 90 de milioane de euro, iar cantitatea de gaze irosite este suficientă pentru a alimenta un milion de case timp de un an întreg, adică toate locuințele din București, precizează Asociația.
Analiza, la care au participat oameni de știință de la peste zece instituții de cercetare din UE, arată că există potențialul de a reduce emisiile de metan din industria petrolului și a gazelor naturale prin soluții simple: „Concluziile noastre arată că România are o oportunitate uriașă de a reduce emisiile de metan. Prin detectarea și repararea mai frecventă a scurgerilor și prin oprirea ventilației, țara ar putea capta gazul, care altfel ar fi irosit, să-l aducă pe piață și să ne protejeze clima”, a declarat Daniel Zavala-Araiza, cercetător la Environmental Defense Fund.
România este al doilea mare producător de petrol și gaze din UE și se numără printre țările Uniunii cu cele mai mari emisii anuale de metan raportate din sectorul energetic, conform datelor din inventarul de gaze cu efect de seră din 2022.
“Rezultatele acestui studiu sunt dovada clară că România trebuie să facă tranziția pentru a încorpora următorul nivel metodologic de raportare a datelor privind emisiile de metan din sectorul energetic. În momentul de față, raportările nu conțin măsurători directe, doar estimări generale. O raportare adecvată a acestor emisii, laolaltă cu programe de detectare a scurgerilor și reparații și reducerea ventilării la faclă, ne va ajuta și să profităm de beneficiile pe care le putem obține prin reducerea emisiilor, precum dependența mai mică de importuri de gaze fosile,” a declarat Mihai Stoica, directorul executiv al 2Celsius, organizație ce promovează politici climatice sustenabile și pledează pentru reducerea emisiilor de metan în România.
România nu este un caz unic, economii similare putând fi realizate de industrie în multe locuri, arată 2Celsius.
Reducerea emisiilor de metan, cea mai rapidă modalitate de încetinire a încălzirii globale
Metanul provenit din exploatările de combustibili fosili, din agricultură și din alte industrii provoacă aproximativ o treime din încălzirea globală actuală. Reducerea acestor emisii este cea mai rapidă modalitate de a încetini ritmul încălzirii, în timp ce continuăm să căutăm o tranziție corectă către surse de energie mai puțin poluante.
„Acest studiu ar putea avea un mare impact asupra climei, deoarece măsurătorile arată exact cum operatorii de petrol și gaze pot reduce emisiile de metan”, a declarat spune Thomas Röckmann, unul dintre autorii principali ai studiului.
Observatorul Internațional al Emisiilor de Metan al UNEP colectează, reconciliază și integrează date empirice privind emisiile de metan în timp aproape real, inclusiv date satelitare de la MethaneSAT, pentru a oferi o transparență fără precedent și date care să ajute la concentrarea eforturilor de reducere a emisiilor de metan și să contribuie în mod semnificativ la menținerea sub control a temperaturilor în creștere.
****