marți

23 aprilie, 2024

25 februarie, 2012

Premierul Ungariei, Viktor Orban, le-a transmis sâmbătă, într-un mesaj video, participanţilor la congresul de constituire a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), desfășurat la Miercurea Ciuc, că printre „visurile comune neîmplinite” se află autonomia și autodeterminarea economică a maghiarilor din Transilvania.

‘Vă salut, din inimă, de la Budapesta. Astăzi s-au adunat oamenii cu care ne cunoaştem demult şi cu care avem visuri mari neîmplinite, cum ar fi autonomia, cum ar fi această cetăţenie dublă valabilă în tot Bazinul Carpatic şi în toată lumea sau Planul Miko. (…) Vă rog să-mi permiteţi ca în numele Guvernului Ungariei să vă salut, să vă doresc să faceţi faţă în această viaţă politică. (…) Vă doresc să rămânem camarazi buni şi să vă îndepliniţi obiectivele’, a afirmat premierul Ungariei, potrivit traducerii oficiale, relatează Agerpres.

Şi secretarul de stat pentru Politici Naţionale din Guvernul de la Budapesta, Repas Zsuzsanna, i-a asigurat pe participanţii la lucrări de sprijinul puterii politice din Ungaria, exprimându-şi bucuria pentru succesul înfiinţării PPMT.


‘Suntem aici pentru a sărbători o luptă îndelungată, să sărbătorim că s-a înfiinţat PPMT. Este o bucurie că această luptă a avut succes. (…) Asta înseamnă posibilitatea comunităţii de a formula în mod individual obiectivele, printre care se poate numi şi autonomia. (…) Guvernul Ungariei va sprijini comunităţile de dincolo de graniţe, totdeauna puteţi conta pe sprijinul nostru. Tocmai de aceea consider important faptul că anul trecut în octombrie am adoptat documentul privind cadrul politicii naţionale ungare, care se referă la înmulţirea şi conservarea comunităţilor maghiare de dincolo de graniţe. (…) Credem în drepturile egale, trebuie să ne ţinem pe propriile picioare, nu vrem să fim o naţiune asistată, ci una care vrea şi trebuie să lupte’, a afirmat Repas Zsuzsanna, potrivit traducerii oficiale.

La congresul de constituire a PPMT participă peste 300 de delegaţi din întreaga ţară. Printre invitaţi se numără secretarul de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt, deputatul Szavay Istvan, de la partidul de extremă dreaptă Jobbik, Wenczel Tamas, comisar guvernamental pentru procedura simplificată de obţinere a cetăţeniei ungare, ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Fuzes Oszkar, şi europarlamentarul Tokes Laszlo.

PPMT și Consiliul Național al Maghirilor din Transilvania (CNMT) au elaborat Planul Miko Imre, care își propune autodeterminarea economică a maghiarilor din Transilvania.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: