vineri

29 martie, 2024

6 februarie, 2021

Cancelarul german Angela Merkel a susţinut vineri că Uniunea Europeană trebuie să-şi definească misiunile pe care le consideră oportune la capitolul securitate şi apărare, ”în cadrul ambiţiei europene”, cu obiectivul de a obţine ”suveranitatea”, transmite Agerpres.

La o conferinţă de presă online comună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, după Consiliul franco-german de apărare şi securitate, Merkel a vorbit despre necesitatea unui consens asupra aşa-numitei ”Busole strategice” a UE, un document care stabileşte riscurile potenţiale pentru blocul comunitar, obiectivele sale şi interesele.

Obiectivul ”Busolei strategice” este de asemenea includerea eforturilor europene în cadrul activităţii NATO, a amintit Merkel.


Ea a pledat pentru intensificarea dialogului cu noua administraţie americană condusă de preşedintele Joe Biden, cu care va discuta ”în primul rând”, şi a salutat revenirea Washingtonului în diplomaţia internaţională, cancelarul german promiţând în acest sens că va ”sprijini constructiv” conferinţa democraţiilor propusă de Biden în campania electorală.

Merkel consideră de asemenea posibilă stabilirea unei ”politici comune” pe baza ”sistemului comun de valori” al UE şi SUA, dar s-a declarat împotriva constituirii unor blocuri, cu SUA care să-l conducă pe unul şi China pe celălalt.

”Pentru UE este foarte important să aibă o politică proprie faţă de China”, a indicat Merkel, dar comunitatea internaţională are nevoie de China în chestiuni precum combaterea schimbărilor climatice sau consolidarea multilateralismului, a semnalat ea în continuare.

Merkel s-a pronunţat de asemenea în favoarea menţinerii dialogului cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în pofida ”diferenţelor profunde”, declaraţie făcută la scurt timp după ce Rusia a expulzat trei diplomaţi europeni, printre care şi unul german, acuzaţi de Moscova că au participat la protestele pro-Navalnîi.


Preşedintele Putin este o persoană cheie în chestiuni precum Belarus, Ucraina, Libia, Siria şi dezarmarea internaţională, a argumentat Merkel, care a adăugat că este de asemenea ”necesar” dialogul cu Moscova în chestiunile geostrategice.

La rândul său, Emmanuel Macron a susţinut reafirmarea unei ”strategii a suveranităţii europene” în planurile geostrategic, militar şi al industriei de apărare. Aceasta este importantă mai ales în dublul context în care noul guvern de la Washington doreşte să revină la o diplomaţie activă, în timp ce ”cresc tensiunile în vecinătatea noastră”, din Libia şi până în Belarus, trecând prin Siria şi Ucraina, a explicat preşedintele francez.

În viziunea lui Macron, ”suveranitatea europeană” trebuie să cuprindă de asemenea sectoarele industrial şi tehnologic, care trebuie să se dezvolte şi să realizeze cu succes proiecte europene comune în sectorul apărării, proiecte care la ora actuală sunt aproape toate într-o fază foarte incipientă, cum ar fi avionul fără pilot ‘eurodron’, noul elicopter de luptă ‘Eurocopter Tiger’ sau un nou vehicul blindat.

”Trebuie să obţinem rezultate”, a insistat preşedintele francez, în timp ce cancelarul german a estimat că există ”opţiuni” pentru ca anul acesta să se poată realiza progrese într-o bună parte din iniţiativele comune dorite, deşi a admis că mai rămân lucruri de clarificat, cum ar fi rolul companiilor naţionale în dezvoltarea proiectelor şi problema drepturilor asupra proprietăţii intelectuale.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: