27 iunie, 2012

Cancelarul german i-a avertizat pe liderii europeni că va refuza “mutualizarea datoriilor” (datoriile la comun) “cât va trăi”.

Cea de-a doua întâlnire tete-a-tete dintre Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande, miercuri seara, va semăna cu o întâlnire de recuperare a timpului pierdut, după discuţiile eşuate dintre cei doi lideri europeni.

Miercuri seara, la Palatul Elysee, în cursul unei cine de lucru, Merkel şi Hollande vor încerca să-şi apropie ideile şi să-şi reconcilieze poziţiile înaintea unui Consiliu European crucial, destinat salvării zonei euro, afectată de austeritate, relatează Le Figaro. Cu toate acestea, se anunţă negocieri dure, pentru că este nevoie de depăşirea unor divergenţe profunde, care trec de tensiunile persoane alimentate de campania electorală din Franţa.


Cancelara Germaniei a dat tonul discuţiilor, marţi, când a declarat în faţa deputaţilor coaliţiei sale conservator-liberale, că Europa nu-şi va asuma întrutotul reponsabilitatea datoriilor unor ţări membre “atâta timp cât trăiesc eu”.

Mesajul era destinat în primul rând opiniei publice germane, pentru că Merkel vrea să mobilizeze o majoritate de două treimi în Bundestag, vineri, pentru ratificarea Mecanismului European de Stabilitate. Ea speră să dezarmeze Curtea Constituţională din Karlsruhe, cunoscută pentru poziţiile sale eurosceptice, care va examina mai multe cereri privind constituţionalitatea textului, înaintea adoptării sale definitive.

Este vorba şi despre un avertisment adresat lui Francois Hollande, în faţa insistenţei sale asupra problemei “mutualizării/reciprocităţii” datoriei şi a creării eurobondurilor. Berlinul se opune acestor proiecte până când nu va exista un control mai strict asupra finanţelor statelor din zona euro. Atacată din toate părţile, cancelarul Germaniei nu şi-a pierdut deloc combativitatea şi a lansat o contraofensivă, luni seara, pentru dezamorsarea recomandărilor celor patru lideri ai instituţiilor europene importante.

Merkel îşi menţine părerile şi fixează “liniile directoare”, ridicând un zid în faţa revendicărilor partenerilor săi europeni. “Când mă gândesc la summit, ceea ce mă îngrijorează este că există tot felul de idei privind mutualizarea garanţiilor datoriilor suverane şi mai puţine idei pentru un control mai strict al finanţelor statelor membre”, a prevenit Merkel. “Trebuie să avem un echilibru între garanţii reciproce şi controlul financiar al statelor şi pentru asta trebuie transferate mai multe puteri la nivel european”, consideră liderul de la Berlin.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: