Pentru a se finanţa, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) plănuit de guvern va vinde din acţiunile la companiile de stat pe care le va primi în portofoliu, cu condiţia să-şi păstreze pachetul majoritar, potrivit Memorandumului aprobat joi de guvern pentru demararea demersurilor privind crearea Fondului
Totodată, FSDI va emite obligaţiuni pentru a-şi finanţa activitatea, iar împrumuturile contractate astfel vor fi plătite din „disponibilităţile băneşti generate de activităţile de investiţii generate de acestea”, se spune în documentul citat.
Memorandumul prevede că sursele de finanțare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) plănuit de guvern vor fi:
- „emisiunea de instrumente financiare de tipul titlurilor de credit,
- dividendele plătite de companiile din portofoliu,
- veniturile din titluri de valoare cu venit fix,
- veniturile din vânzarea de acţiuni la societăţile la care FSDI deţine participaţii,
- veniturile din privatizare”.
„Titlurile de credit emise de fond vor fi garantate cu activele din patrimoniul acestuia”, iar „plata dobânzii şi a principalului obligaţiunilor vor fi executate din disponibilităţile băneşti generate de activităţile desfăşurate”, se spune în Memorandumul citat.
Guvernul urmează să aprobe o ordonanţa de urgenţă pentru înfiinţarea FSDI în luna aprilie, act normativ care va decide şi care vor fi participaţiile la companiile de stat incluse în posrtofoliul Fondului.
Înfiinţarea propriu zisă a FSDI va avea loc după aprobarea prin hotărâre de guvern a actului constitutiv al Fondului, cândva la jumătatea lunii iulie, potrivit calendarului stabilit în Memorandum.