cursdeguvernare

luni

7 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Medicii de familie refuză semnarea Contractului-Cadru propus de Ministerul Sănătăţii

6 mai, 2011

Medicii de familie ameninţă cu refuzul de a semna noul Contract-Cadru 2011-2012, privind serviciile medicale decontate de Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), dacă acesta va rămâne în forma iniţială, dorită de Ministerul Sănătăţii.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a susţinut, joi, că medicii de familie au informaţii potrivit cărora documentul programat a fi semnat până la 1 iunie nu a suferit modificările cerute de doctori.

”Am fost chemaţi zilele acestea la CNAS pentru elaborarea Normelor de aplicare a Contractului-cadru pentru 2011, însă nu am acceptat să lucrăm la norme câtă vreme legea care este Contractul-Cadru, adoptat printr-o Hotărâre de Guvern, nu s-a modificat”, a spus Mihăilă.


Ea a acuzat Guvernul că impune anumite reglementări, fără negocieri.

”Prin noile reglementări, veniturile medicilor de familie scad cu 20-25% pentru fiecare cabinet, în funcţie de gradul medicului. Prin noul sistem de informatizare al CNAS, mulţi pacienţi dispar de pe liste, şi Casa de Asigurări de Sănătate a Muncipiului Bucureşti înscrie direct pacienţii, fără să mai treacă pe la un medic de familie. În plus a apărut şi concurenţa neloială”, a mai spus ea.

Şi preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu, a ameninţat cu blocarea sistemului sanitar: ”Avem o specialitate care la nevoie poate bloca sistemul. Nu ne dorim acest lucru”.

Iniţial, Contractul-cadru 2011-2012 trebuia să fie încheiat la 1 aprilie, însă Ministerul Sănătăţii a amânat termenul până a 1 iunie, la presiunea medicilor de familie.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: