Autonomia strategică este un principiu fundamental inadecvat pentru a încadra Europa în ordinea globală de astăzi, consideră Mark Leonard, director al Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR).
Argumentele sale sunt conținute de un editorial publicat joi de Politico (subtitlurile aparțin redacției):
Autonomia strategică, un cadru inadecvat
Liderii UE se reunesc la Granada pentru o discuție informală despre viitorul „autonomiei strategice”. Acest concept a apărut pentru prima dată după alegerea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite și de atunci a devenit cel mai strâns asociat cu președintele francez Emmanuel Macron, care a cerut ca Europa să devină mai puțin dependentă de America.
Având în vedere că spectrul lui Donald Trump planează și acum asupra alegerilor prezidențiale din SUA de anul viitor, o astfel de discuție este mai mult decât justificată. Dar autonomia strategică este un cadru fundamental inadecvat pentru a gândi cum se încadrează Europa în ordinea globală de astăzi.
Lumea se schimbă – și nu în favoarea Europei. Guvernele continentului european se luptă în prezent să descopere cum să se poziționeze.
Pe de o parte, competiția geopolitică din ce în ce mai mare dintre SUA și China i-a inspirat pe mulți să-și imagineze că un nou război rece va structura în curând ordinea mondială în curs de dezvoltare în două blocuri definite ideologic. Și într-o astfel de lume, susțin ei, are sens ca Europa să se alinieze pe deplin cu SUA într-un bloc anti-China.
Până acum, autonomia strategică a adus diviziune în UE
Dar privind modul în care puterile mijlocii precum Turcia, India, Brazilia, Africa de Sud, Arabia Saudită și Israel au început să se comporte pe scena mondială, se poate observa că guvernele care reprezintă majoritatea populației lumii resping această scindare binară. Și – cu posibilitatea ca o altă președinție a lui Trump să ne bântuie pe toți – nu ne putem aștepta ca interesele Americii să se alinieze întotdeauna perfect cu cele ale Europei.
Pe de altă parte, ideea de autonomie strategică este și mai rea. În ciuda eforturilor lui Macron, autonomia strategică a reușit până acum, în cea mai mare parte, să provoace divizare.
După războiul Rusiei împotriva Ucrainei și problemele lanțului de aprovizionare cauzate de pandemia de coronavirus, europenii sunt mai conștienți de pericolul de a fi prea dependenți de o singură țară.
Autonomia este împotriva instinctelor și intereselor Europei
Dar termenul este văzut de mulți ca o abordare fundamental anti-americană, mai degrabă decât una care se aplică altor țări.
Mai mult, ideea căutării autonomiei este împotriva instinctelor și intereselor Europei. UE a fost unul dintre cei mai mari susținători ai conceptului de lume deschisă și nu va fi niciodată complet autosuficientă. Din acest motiv, strategia UE trebuie să vizeze căutarea de parteneri, nu izolarea.
UE trebuie să fie ancorată într-o înțelegere a domeniilor în care are nevoie de parteneri – și a potențialului putere pe care ar deține-o în cadrul acestor parteneriate. Orice strategie europeană trebuie să înceapă prin a analiza această lume așa cum este, nu cum ne dorim să fie.
China, SUA, Rusia, UE nu mai pot disciplina puterile mijlocii asertive
Ce au în comun Summit-ul BRICS, războiul din Nagorno-Karabah și recentul șir de lovituri de stat din Africa? Toate demonstrează că lumea nu este condusă de marile puteri. În ciuda concurenței în creștere dintre China și America, sau UE și Rusia, acestea nu mai sunt în măsură să disciplineze puterile mijlocii asertive care refuză să fie definite de blocurile emergente.
Europa are nevoie acum de o strategie care să îi permită să coopereze, dar și să concureze cu alți jucători, după caz, pe baza unei înțelegeri clare a propriilor interese.
Concept alternativ: ”Interdependența strategică”
Într-un nou document de politică, noi, cei de la Consiliul European pentru Relații Externe, definim această abordare drept „interdependență strategică” – o strategie care vede lumea așa cum este, are o vedere clară cu privire la pericolele asociate dependenței și respinge ideea de decuplare.
Credem într-o abordare care să permită Europei să-și păstreze agenda prin construirea de relații cu actorii cheie, pe care însă să-i înfrunte atunci când îi contestă interesele.
Cei trei piloni ai interdependenței strategice
Interdependența strategică ar trebui să se bazeze pe trei piloni:
În primul rând, politicile europene ar trebui să fie bazate pe înțelegerea faptului că, într-o lume interdependentă, decuplarea nu este doar nerealistă, ci este probabil dăunătoare intereselor Europei dacă restul lumii respinge conceptul.
Există, desigur, domenii – materii prime critice, de exemplu – în care va avea sens să se evite dependențe excesive de țări potențial ostile. Dar impulsul de decuplare ar trebui limitat pe cât posibil în favoarea reducerii riscurilor și a investițiilor în construirea de relații cu puterile mijlocii esențiale.
UE ar trebui să spună că este împotriva unei lumi divizate în blocuri în stilul Războiului Rece – și ar trebui, de asemenea, să acționeze în acest sens.
În al doilea rând, politica externă europeană ar trebui să se pregătească pentru o lume a coexistenței politice și a competiției. UE nu ar trebui să presupună că poate schimba regimurile din alte țări și va trebui să trăiască alături de acestea. În loc să facem lumea sigură pentru democrație, obiectivul ar trebui să fie acela de a face democrațiile europene sigure pentru lume – iar acest efort trebuie să înceapă acasă.
UE ar trebui să investească în programe interne de despăgubire a celor care pierd cursa globalizării, pentru a evita exacerbarea fragmentării politice, dându-le și acestora sentimentul că guvernele europene sunt de partea lor.
În al treilea rând, europenii ar trebui să arate că își doresc parteneri pentru a construi o nouă ordine mondială – în loc să încerce doar să o păstreze pe cea veche. Deși pare revigorant să stai în alături de state care îți împărtășesc opiniile, alături de care poți găsi soluții bilaterale sau plurilaterale la problemele globale, cea mai mare provocare azi este să ajungi la noi parteneri, pe diferite probleme.
Coridorul economic India-Orientul Mijlociu-Europa, anunțat recent, este un exemplu perfect al tipului de inițiativă în care Europa ar trebui să investească consistent. Formatele în expansiune precum Alianța digitală a UE cu America Latină și Global Gateway sunt la fel de promițătoare.
Blocul ar trebui, de asemenea, să analizeze noile instituții și procese non-occidentale care apar și, potențial, să caute să participe la ele.
Îndemn ECFR: Vin vremuri grele, să fim pragmatici
Vin vremuri grele pentru Europa. Pe măsură ce Ucraina se pregătește pentru un război prelungit, de uzură, pe măsură ce relația economică a continentului cu China devine mai încordată și Trump se profilează la orizont, este important să ne unim.
Adoptarea acestui concept la modă nu este ceea ce va face diferența între succes și eșec în depășirea acestor potențiale crize. Dacă Europa dorește să-și intensifice rolul pe scena mondială, va trebui să fie mult mai pragmatică în a-și protejeze interesele și valorile.
***
