9 martie, 2014

Chiar dacă investitorii străini se tem de impredictibilitate şi de efectele disputelor politice asupra mediului de afaceri, România “este mult mai bine poziţionată decât aproape orice altă ţară din regiune”, a declarat duminică fostul ambasador american la Bucureşti Mark Gitenstein.

Fostul ambasador Mark Gitenstein îi sfătuieşte pe potenţialii investitori străini în România să fie mai puţin atenţi la disputele politice din această ţară şi să acorde mai multă atenţie reformelor:

„În chestiunile critice, cele importante pentru investitori, statul de drept, procurorii, judecătorii, reforma pieţei de capital, reforma companiilor deţinute de stat, măsurile care încep să fie luate, deşi nu destule, sunt în general în direcţia cea bună. Asta spune FMI-ul, asta spune Comisia Europeană. Dacă veţi continua pe calea asta…Dacă investiţi devreme în România, acum, iar aceste reforme vor continua, acesta va fi un loc sigur pentru investiţii. Trendul este mai bun aici, direcţia în care merg este mai bună decât a oricăror alte ţări din zonă (…) Nu aţi terminat. Mai aveţi mult până să terminaţi ceea ce aveţi de făcut”, a declarat duminică Mark Gitenstein, la emisiunea “După 20 de ani”, de la PRO Tv.


România a rămas pe locul 73 într-un sondaj realizat de Banca Mondială cu privire la usurinţa de a face afaceri, în timp ce Ucraina şi Rusia au avansat „dramatic”:

„Acum, oamenii se vor uita la acele două ţări şi vor ezita. România trebuie să continue să urce, să urce rapid! Este precum Cupa Mondială. În Cupa Mondială a fluxului de capital, puteţi câştiga această luptă. Aveţi posibilitatea să câştigaţi, dar trebuie să vă mişcaţi repede. Nu se întâmplă asta pentru că oamenii nu ştiu clar care sunt reglementările, de la piaţa de capital la impozite, la deschiderea unei afaceri (…) Sunt prea multe ordonanţe de urgenţă, iar companiile nu sunt informate”, a spus Mark Gitenstein.

„Chiar înainte de criza ucraineană erau îngrijoraţi, mai întâi de Europa, în al doilea rând de sud-estul Europei. Acum, cu Ucraina, sunt sigur, şi am avut dovada când am vorbit cu oamenii, că sunt preocupaţi de implicaţiile pe care le va avea pentru România. Pentru un investitor de peste ocean, care priveşte această regiune, toate aceste ţări sunt băgate în aceeaşi oală. Un lucru nedrept, incorect, dar asta este vestea rea. Vestea bună este că România este mult mai bine poziţionată decât aproape orice altă ţară din regiune. În primul rând, pentru că aţi implementat multe dintre reformele FMI, situaţia fiscală este destul de bună, nivelul datoriei este mic, creşterea PIB-ului este printre cele mai mari din UE, ceea ce e foarte impresionant”, a afirmat Mark Gitenstein, la emisiunea”După 20 de ani” difuzată duminică de PRO TV.

Despre piaţa de capital din România

Fostul ambasador lucrează acum la firma de avocatură Mayer Brown, care acordă consultanţă companiilor americane ce doresc să investească în România.


La începutul lunii februarie, el a participat la un road-show organizat la New York de Fondul Proprietatea, Raiffeisen Bank şi Bursa de Valori Bucureşti pentru promovarea pieţei de capital din România. La întâlnirile de la New York au participat 65 investitori cu active de aproximativ 1.000 de miliarde dolari.

„Începeţi să rezolvaţi problemele în justiţie, mai ales în ultimele trei săptămâni, şi începeţi să vă gândiţi la reforme pe piaţa de capital, ceea ce este foarte important. Apropo, am fost încântat să văd că primul-ministru, guvernatorul Băncii Naţionale şi domnul van Groningen, preşedintele Raiffeisen, care dirijează acest program al pieţei de capital, s-au întâlnit acum trei săptămâni. Iar acum vezi că ASF începe să facă aceste schimbări pe piaţa de capital, ceea ce e foarte bine. România are un atu acum: este singura ţară din regiune care, dacă se detaşează, dacă o ia în faţa celorlalte ţări, unde se pot concentra investitorii pe piaţa de capital, ei vor veni în România şi nu în alte ţări”, a spus Mark Gitenstein.

Impredictibilitatea este un motiv pentru care cei mai mulţi investitori străini sunt reticenţi să facă afaceri în România, a explicat fostul ambasador SUA.

Mark Gitenstein este avocat de profesie şi a fost ambasador al SUA la Bucureşti timp de peste trei ani. El şi-a încheiat mandatul în decembrie 2012 şi s-a întors în SUA, unde a revenit la firma de avocatură Mayer Brown. În luna aprilie a anului trecut, fostul ambasador a fost ales membru în Comitetul Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: