Statele Unite au anunţat vineri trimiterea de nave de patrulare ale gărzii de coastă în Pacific pentru a contracara activităţile „destabilizatoare” ale Beijingului în zonele de pescuit disputate din Marea Chinei de Sud, informează presa internațională citată de Agerpres.
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe Robert O’Brien, care a acuzat China de „pescuit ilegal” şi „hărţuire” a bărcilor de pescuit ale altor state vecine, a anunţat într-un comunicat desfăşurarea de nave de patrulare rapide în Pacificul de Vest de către corpul american al gărzii de coastă.
Aceste nave de patrulare din clasa Sentinel vor desfăşura misiuni de securitate maritimă, în special acordarea de asistenţă pentru pescari „în colaborare cu parteneri din regiune care au capacităţi limitate de supraveghere maritimă”, a precizat consilierul preşedintelui Donald Trump.
SUA acuză în mod regulat China de încălcarea legislaţiei internaţionale deoarece vasele de pescuit chineze care operează în zonele maritime de pescuit ale altor ţări sunt escortate de nave de război.
În iulie, ministrul american al apărării Mark Esper a denunţat o serie de „comportamente necorespunzătoare” în ultimele luni în Marea Chinei de Sud, acuzând armata chineză că a scufundat o navă de pescuit vietnameză, a „hărţuit” companii malaeziene de explorare a petrolului şi a escortat bărci de pescuit chineze în zona economică exclusivă a Indoneziei.
Gărzile de coastă americane, aflate în subordinea Departamentului pentru Securitate Internă, iau în considerare plasarea permanentă a mai multor nave de patrulare pe teritoriul american al Samoa din Pacificul de Sud, a adăugat O’Brien.
Luna trecută, Indonezia a protestat împotriva incursiunii unei nave de pază de coastă a Chinei în zona sa economică exclusivă.
China revendică aproape toată Marea Chinei de Sud, pretenţii contestate de mai multe ţări riverane, precum Malaezia, Vietnam, Filipine, Taiwan sau Indonezia.