luni

22 aprilie, 2024

15 iunie, 2020

Premierul Boris Johnson și liderii UE au căzut de acord că trebuie dat ”un impuls” negocierilor Marea Britanie – UE pe tema acordului comercial.

Premierul britanic a discutat luni , în sistem de videoconferință, cu președinții Comisiei, Parlamentului și Consiliului. Este pentru prima dată de la începutul negocierilor comerciale când liderii politici se implică oficial în aceste discuții.

La convorbirea care a durat aproape două ore au asistat și negociatorii șefi, David Frost și Michel Barnier, care au caracterizat ambii drept ”constructivă” discuția de luni.


”Părțile au căzut de acord că este nevoie de un nou impuls al negocierilor. Părțile subliniază hotărârea de a depune eforturi pentru a livra un acord care să servească atât interesele Uniununii Europene cât și cele ale Marii Britanii”, arată comunicatul comun emis la finalul convorbirilor.

Ambele părți, scrie Politico, au înțeles că ritmul negocierilor trebuie intensificat și va conține runde de negocieri săptămânale în lunile iulie și august, unele chiar față în față.

Un acord ar trebui încheiat până cel târziu în luna octombrie, pentru a lăsa suficient timp parlamentelor să îl ratifice până la finalul anului, Marea Britanie refuzând din nou extinderea perioadei de tranziție.

Negocierile sunt blocate de ceva timp din cauza neînțelegerilor legate de regulile care ar trebui să guverneze concurența (așa-numitele „level playing field rules”), pescuitul, mediul.


Un capitol important a fost recent deblocat, Marea Britanie urmând să accepte cooperarea judiciară și schimbul de date în ceea ce privește infractorii.

Eșecul încheierii unui acord comercial Marea Britanie -UE până la finalul anului ar însemna ca relațiile comerciale între părți să se supună regulilor Organizației Mondiale a Comerțului, asta înseamnă în primul rând taxe vamale și controale la frontiere.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: