luni

22 aprilie, 2024

24 mai, 2023

Guvernul britanic a anunţat marţi noi reguli privind vizele pentru studenţi, inclusiv o limitare strictă a posibilității acestora de a cere reîntregirea familiei.

Guvernul promite să acţioneze împotriva „agenţilor lipsiţi de scrupule” care folosesc vizele de student ca rută de migraţie.

Marea Britanie a înregistrat o imigraţie netă record de o jumătate de milion de persoane între iunie 2021 şi iunie 2022, conform statisticilor oficiale publicate în noiembrie. Noi cifre urmează să fie publicate în această săptămână.


Noile restricţii „vor reduce semnificativ migraţia netă prin limitarea posibilităţii ca studenţii străini să aducă membri ai familiei”, a transmis guvernul într-un comunicat, anunță Agerpres.

Aceste măsuri, care vor intra în vigoare în ianuarie, îi privesc pe toţi studenţii „cu excepţia cercetătorilor postuniversitari”.

În plus, studenţii străini nu vor mai putea trece de la viza de student la viza de muncă până când nu îşi vor finaliza studiile.

Număr record de cereri pentru reîntregirea familiei

În 2022, aproximativ 136.000 de vize au fost eliberate persoanelor aflate în grija unor studenţi străini, în creştere de la 16.000 în 2019, conform cifrelor guvernamentale. „Am asistat la o creştere fără precedent a numărului de persoane dependente de studenţi care sosesc în ţară cu vize. Este timpul să limităm acest drum”, a declarat ministrul de interne, Suella Braverman, citată în comunicat.


Ministrul a considerat că noile măsuri reprezintă un „echilibru corect” şi ar permite „pe termen mediu” revenirea migraţiei nete la nivelurile de dinainte de COVID. Problema controlului imigraţiei a dominat dezbaterile din timpul campaniei care a dus la ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

În 2022, peste 45.000 de migranţi, un record, au traversat Canalul Mânecii ilegal pentru a ajunge în Regatul Unit. „Oprirea bărcilor” este una dintre cele cinci priorităţi ale premierului Rishi Sunak.

În acelaşi timp, Regatul Unit s-a confruntat, de la Brexit, cu un deficit de forţă de muncă în mai multe sectoare, inclusiv în agricultură şi sănătate, creând tensiuni regulate în cadrul guvernului cu privire la controlul imigraţiei.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: