2 mai, 2023

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu susține ideea comasării alegerilor de anul viitor. Poziția PSD este în contradicție cu cea a PNL, ai cărui lideri promovază insistent comasarea alegerilor, o măsură care ar avantaja electoral PNL.

„Eu nu cred că se pot comasa alegerile. În primul rând alegerile europarlamentare au loc mult mai devreme, iar alegerile locale nu pot fi comasate cu alegerile generale. Constituțional nu se poate. Se discută, dar părerea mea este că nu se poate”, a spus Marcel Ciolacu, luni seara, la Antena3.

Întrebat de afirmația președintelui interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a spus în mai multe rânduri că o comasare a alegerilor este posibilă, Ciolacu a răspuns: „Să comaseze Gorghiu dacă zice că se poate. Eu consider că e corect să gândim ce e mai bine pentru democrație”.

(Citește și: ”Nicolae Ciucă: Românii își doresc comasarea alegerilor de anul viitor. Marcel Ciolacu crede altceva”)


Președintele Camerei Deputaților a adăugat că nu este adeptul comasării alegerilor și că n-ar susține varianta comasării nici dacă ar fi constituțional.

Premierul Nicolae Ciucă anunța, la începutul lunii trecute, că ”românii își doresc comasarea alegerilor”.

Marcel Ciolacu: ”E bine să respecți decizia românilor”

Legat de rotativa guvernamentală, acesta a precizat că „are încredere” că nu vor exista probleme și că președintele României îl va numi premier.

„Mă bazez pe președintele României. Chiar îmi doresc o Românie normală. Eu sunt ferm convins că va respecta înțelegerea din protocol, că va fi o rotație corectă, la timp. E foarte puțin probabil să numească premier pe altcineva de la PSD. Eu nu am făcut nici un acord cu președintele României. A luat act de crearea unei majorități. E în funcție de majoritatea care s-a creat. Dacă românii au considerat că PSD a câștiga alegerile, este bine să respecți decizia românilor”, a spus Marcel Ciolacu.


Predarea/primirea postului de premier se va realiza până la 1 iunie, crede Marcel Ciolacu.

El a lăsat să se înţeleagă că nu îl doreşte pe Florin Cîţu în noul Executiv şi a subliniat că nu este bine să se vorbească despre schimbarea unor miniştrii cu o lună înainte, deoarece s-ar bloca activitatea în ministerele vizate.

De asemenea, Ciolacu a anunţat că l-ar vrea în guvern pe Mihai Tudose şi, din nou, l-a lăudat pe Sorin Grindeanu, „unul dintre cei mai performanţi miniştrii ai actualului Guvern”.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: