11 mai, 2017

Ministrul Apărării, Gabriel Leș (foto), a anunțat miercuri că Parlamentul României a transmis Ministerului Apărării Naționale aprobarea prealabilă pentru demararea celor opt programe esențiale de înzestrare.

” Programele în discuție vă sunt cunoscute deja: Sistem de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă (SIML); Modernizare MLI-84M; Transportor blindat pentru trupe 8×8 si 4×4; Sisteme C4I cu capabilități de integrare ISTAR; Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM); Sistem integrat de arme SHORAD-VSHORAD (Etapa I: componenta SHORAD); Sistem lansator multiplu de rachete cu bătaie mare”, a prezentat ministrul Gabriel Leș lista programelor  de achiziții.

Din această listă, programul de fabricare al transportoarelor blindate 8×8 a fost întârziat de actualul guvern, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu refuzând aprobarea unui program convenit de fostul guvern Cioloș.


În aceeași situație, și lipsind din lista prezentată de ministrul Gabriel Leș, se află și proiectul achiziției de corvete pentru Marina Militară.

(Citiți și: Ce-a mai rămas dintr-o decizie strategică: Corvetele olandeze pentru România – dispărute în Triunghiul Dragnea – Leș – Tăriceanu)

”Cerințele operaționale pentru fiecare dintre aceste programe au fost fundamentate de specialiștii ministerului, cu respectarea tuturor normelor și procedurilor legale. Am apreciat atitudinea deschisă și fermă a membrilor comisiilor de apărare pe timpul întâlnirilor dedicate acestor proiecte.

Etapa de astăzi ne aduce mai aproape de obiectivul final, acela de a demara proiectele în cele mai avantajoase condiții pentru statul român, pentru armata sa și pentru industria națională de profil, care poate juca un rol important”, a comentat miercuri ministrul Gabriel Leș în legătură cu aprobarea primită de la Parlament.

Pe 28 februarie 2017, președintele PSD, Liviu Dragnea, reamintea guvernului că prin buget au fost alocați pentru Apărare peste 2% din PIB și avertiza: ”Asta nu înseamnă că banii ăștia vor fi aruncați pur și simplu. În primul rând, noi trebuie să dezvoltăm sistemul de apărare românesc, dar în același timp trebuie să dezvoltăm într-un mod inteligent relațiile cu partenerii noștri strategici”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: