marți

16 iulie, 2024

15 iulie, 2024

Având atâtea probleme de confirmare, la fel ca și la obținerea primului său mandat, Ursula von der Leyen și-a eliberat programul, scrie Politico, pentru a sta pe telefoane să facă lobby în favoarea sa la grupurile politice și europarlamentari individuali.

Teoretic, coaliția care o susține – PPE, S&D și Renew – dețin împreună 401 de locuri în Parlament, cu mult peste cele 361 de voturi necesare obținerii celui e-al doilea mandat, dar experții susțin că cel puțin 10% dintre acești parlamentari nu vor vota joi în favoarea ei. La asta se adaugă riscul ca unii deputați europeni pur și simplu să nu apară la votul programat joi în Parlamentul European.

De precizat: la precedenta rundă de alegeri, 13% dintre europarlamentarii de centru nu au votat pentru Ursula von der Leyen, ea reușind să devină președinte al Comisiei cu doar 9 voturi peste minimul necesar

Renew- voturi puține, cerințe mari


Realegerea Ursulei von der Leyen se află acum în principal în mâinile celor două familii politice care s-au descurcat cel mai prost la alegerile pentru Parlamentul European: Verzii și Renew Europe.

Până acum, Ursula von der Leyen a ținut întâlniri de câteva ore cu propriul ei grup, PPE, cu socialiștii, liberalii și cu Verzii.

Socialiștii au spus că vor examina cu atenție programul ei politic, care va fi dezvăluit public joi dimineață, căutând angajamente pentru a înființa un fond permanent al UE, similar celui l-a folosit la redresarea post Covid, plus politici ambițioase privind bunăstarea socială și schimbările climatice.

Liberalii – unul dintre cei mai mari perdanți (minus 25 de locuri) la alegerile europene din iunie care au înclinat Parlamentul spre dreapta – cresc acum prețul sprijinului lor, realizând că, deși au fost slăbiți, Ursula von der Leyen încă mai are nevoie de voturile lor. „Trebuie să fim luați în considerare ca membri ai acestei platforme, iar asta înseamnă dovezi și angajamente din partea Ursulei von der Leyen și a familiei ei politice”, a declarat președintele Renew, Valérie Hayer, reporterilor în Parlament săptămâna trecută. După ce a coborât de la al treilea grup ca mărime la al cincilea ca mărime, Renew va avea doar doi vicepreședinți ai Parlamentului (ultima dată a avut trei) și președinții a trei comisii de greutate medie.

Green Deal și voturile Verzilor


Verzii – de asemenea ”pedepsiți” de alegători în alegeri, pierzând 18 locuri – semnalează că sunt pragmatici și sunt gata să încheie un acord cu Ursula von der Leyen.

Purtătorul de cuvânt al Verzilor, Simon McKeagney, a spus: „Nu sunt matematician, dar aș fi surprins dacă ar avea voturile bazându-se doar pe trei partide”. Copreședintele Verzilor, Terry Reintke, a declarat: „Suntem pregătiți să devenim parte din această majoritate, deoarece vedem pericolul dacă majoritatea s-ar muta la dreapta”.

Ursula von der Leyen, totuși, pare să nu dorească să încheie un acord oficial cu Verzii, poate temându-se că unii din PPE ei s-ar opune ferm, mai ales că PPE a purtat o bătălie împotriva agendei Green Deal.

Căutând voturi în afara spectrului de centru

De cealaltă parte a spectrului, socialiștii au petrecut luni de zile presându-o pe von der Leyen să nu ajungă la un acord cu ECR, dominată de europarlamentarii premierului italian Giorgia Meloni.

Totuși, Ursula von der Leyen caută să atragă sprijin din partea deputaților și delegațiilor ECR individuali – vizând, de exemplu, cei 24 de parlamentari Frații Italiei – considerând ccă unii dintre ei susțin UE și statul de drept, precum și Ucraina împotriva invaziei Rusiei.

Copreședintele ECR, Nicola Procaccini, a declarat joi că nu-și poate vedea deputații europeni votând pentru von der Leyen în acest moment, deși multe vor depinde de întâlnirea Ursulei von der Leyen cu grupul ECR, de marți.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: