Adunarea Generală a Acţionarilor de la Fondul Proprietatea (FP) a aprobat de principiu, vineri 22 noiembrie, prelungirea mandatului lui Franklin Templeton cu doi ani, începând cu 30 septembrie anul viitor, la propunerea celui mai mare acţionar, fondul de hedging Elliott Associates.
Elliott Associates a propus şi două criterii de performanţă pentru Franklin Templeton, iar dacă acestea nu sunt atinse până pe la 15 iulie 2015, va fi convocată o AGA, în septembrie 2015, pentru revocarea anticipată a lui Franklin Templeton.
De la listarea Fondului Proprietatea la BVB, în ianuarie 2011, investitorii instituţionali străini au fost cei mai mari cumpărători de acţiuni Fondul Proprietatea.
La sfârşitul lunii octombrie 2013, aceştia deţineau 57,57% din toate acţiunile FP, iar acţionarii persoane fizice române, 21,45% din titluri.