joi

25 aprilie, 2024

21 mai, 2020

Președintele CJ Neamț, Ionel Arsene (PSD), l-a înlocuit pe managerul spitalului, Marius Ghineţ, care fusese numit de Nelu Tătaru. În locul acestuia a fost numit Silviu Dan Verzea, care a fost director medical al acestei instituții între 2015 și 2017, dar a demisionat invocând motive personale și a părăsit spitalul.

Schimbarea din funcție a fost posibilă după ce Parlamentul a aprobat miercuri legea stării de alertă, care a retras dreptul Ministerului Sănătății de a demite și numi, pe perSpitalele din subordinea administrației locale trec sub autoritatea Ministerului Sănătățiiioada de urgență, șefi de spitale aflate în subordonarea autorităților locale.

Marius Ghineț, numit de ministrul Nelu Tătaru, în urmă cu șase zile, este consilier și a fost consilier local PMP și patron al unei firme de pompe funebre. Nu avea nicio experiență în acest domeniu.


Silviu Dan Verzea este al șaselea manager care conduce în acest an Spitalul Județean Neamț, unul dintre focarele de coronavirus din România:

  • la începutul anului, unitatea era condusă de Alexandru Juncu
  • în martie a fost numit manager interimar Toader Mocanu, fost prefect si senator
  • a urmat Florin Apostoaie, fost director al Spitalului din Tîrgu Neamț
  • după o săptămână, postul este ocupat interimar de Daniela Marcoci, director adjunct al Direcției județene de Sănătate Publică
  • pe 15 mai a fost numit, tot interimar, Marius Ghineţ


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: