Costul orar al forţei de muncă a crescut în trimestrul IV 2019 cu 12,06% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, potrivit datelor publicate de INS. Deși majorarea costurilor cu forța de muncă s-a diminuat cu un punct procentual față de trimestrul anterior dar a rămas peste pragul de 12% recomandat de cerințele de stabilitate.
Reamintim că, de la finele lui 2016 încoace, România a depășit sistematic nivelul de siguranță la acest indicator-cheie pentru economie, impus prin tabloul de bord european ( maxim 12% pentru țările non-euro și 9% pentru Zona Euro).
Dacă în economiile dezvoltate se păstrează costurile cu forța de muncă aproape de posbilitățile reieșite din creșterea economică (Germania fiind un exemplu elocvent), la noi s-a ajuns la un raport de circa 3 la 1 între creșterea salariilor și creşterea economică (la o estimare curentă de circa patru procente avans al PIB pe 2019).
Pentru raportare la rezultatele din economie, menţionăm că productivitatea muncii în industrie (singura care poate fi măsurată în condiţii rezonabile şi este luată ca reper pentru întreaga economie) a scăzut anul trecut cu -1,3%, după ce s-a păstrat în teritoriul negativ din luna iunie și până la final.
Evident, cele două evoluții, majorarea salariilor și scăderea concomitentă a productivității muncii intră în coliziune directă, după cele mai elementare reguli economice. Ceea ce va avea consecințe importante pentru echilibrele macroeconomice.
Administrația publică a urcat iar peste media națională
În structura pe ramuri de activitate, s-au păstrat diferenţe semnificative la nivelul modificărilor salariale, de la majorări cu 21% în învăţământ și aproape 20% în construcții, până la cele cinci sectoare care s-au plasat sub pragul de 10%, de la informaţii şi comunicaţii (9,54%) și până la sănătate și asistență socială (6,10%).
De reținut, sectorul „Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale” a rămas peste media generală a creșterilor salariale, cu efect important pe bugetul public. Totodată, industria prelucrătoare s-a situat sub media pe economie iar industria extractivă a ajuns la coada clasamentului, cu doar 6,16%.
(Citiți și: ”Capitalul uman al României și raportul cost/calitate”)
Una peste alta, creșterea importantă a costurilor salariale a scumpit semnificativ produsele și serviciile pe plan local (cu efect și pe ajustarea creșterii economice prin intermediul deflatorului PIB). Totodată, a afectat competitivitatea externă, a contribuit la creșterea deficitului comercial și a pus presiune pe cursul de schimb.
Indirect, majorările salariale au inflamat așteptările pentru creșterea puternică a pensiilor. Culmea, cu valori de peste trei ori mai mari față de salariile care sunt sursa de taxare pentru alimentarea bugetului de asigurări sociale. De unde s-a conturat și o mare problemă pentru finanțele publice, deja confruntate cu procedura de deficit excesiv din partea CE.
De aceea, se impune readucerea creşterii generalizate a salariilor în limitele de suportabilitate pentru echilibrele macroeconomice. Inclusiv pe calea reducerii facturii pe zona bugetară, care s-a apropiat anul trecut de cota de 10% din PIB față de cele șapte procente recomandate de instituțiile internaționale.
Urmărește-ne pe Google News
