luni

25 martie, 2024

3 iulie, 2019

La Academia de Poliţie nu există o metodă coerentă de identificare şi sancţionare a plagiatului, iar verificarea acuzațiilor a fost pur formală,  pentru că nu s-a dorit o diagnosticare extactă a fenomenului, sunt principalele concluzii pe acest subiect notate de Corpul Control al MAI.

„Prin modul în care s-a acţionat pare însă că s-a urmărit să nu se poată realiza o diagnosticare corectă a fenomenului de plagiat”, a explicat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al ministerului, într-o declarație de presă ce a avut loc miercuri.

Oficialul MAI a anunțat că nou rector al Academiei, începând de miercuri, este comisar șef Veronica Stoica, cu o experiență de cadru universitar în Academia de Poliție de peste 25 de ani, specializarea drept.


„Unul dintre criteriile care au stat la baza împuternicirii în funcția de rector a fost inexistența unor suspiciuni în legătură cu titlul de doctor. Menționez că doamnei comisar șef i-a fost acordat titlul de doctor în urmă cu 20 de ani de către Universitatea București – Facultatea de Drept”, a mai spus Monica Dajbog.

Concluziile Corpului de Control:

  • Prima constatare a Corpului de Control a fost că la nivelul Academiei de Poliţiei s-au luat doar unele decizii pur formale privind verificarea existenţei plagiatului în cazul tezelor de doctorat din perioada 2011-2018, respectiv a tezelor de doctorat ale personalului cu funcţii de conducere. Activitatea de verificare a tezelor de doctorat nu s-a făcut în mod constant, ci numai atunci când se solicitau informări asupra stadiului de către conducerea MAI La nivelul Academiei de Poliţie au fost desfăşurate unele activităţi punctuale pentru verificarea tezelor de doctorat, prin programul de detectare a similitudinilor, însă nu au fost desfăşurate şi alte activităţi procedurale obligatorii.
  • La nivelul Academiei de Poliție au fost desfășurate unele activități punctuale pentru verificarea tezelor de doctorat, prin programul de detectare a similitudinilor, însă nu au fost desfășurate și alte activități procedurale obligatorii. În fapt, în urma emiterii unor rapoarte de similitudini de către programul anti-plagiat ar fi fost necesară o minimă verificare a acestora în urma căreia să fie extrase exemple concrete privind nerespectarea standardelor de calitate sau de etică ori cu privire la existența plagiatului, iar pe baza acestei verificări ar fi trebuit sesizată Comisia de Etică și Deontologie Universitară a Academiei.
  • Nu există o procedură de verificare a tezelor prin programul de semnalare a similitudinilor, nu există o bază de date cu propriile teze de doctorat, nu sunt stabilite criterii, proceduri și standarde obligatorii pentru prevenirea fraudei în cercetarea științifică, inclusiv a plagiatului.

Principalele constatări ale controlului

  • Din numărul total de 333 de teze de doctorat, 71 au fost verificate în perioada 2017-2018, conform procedurilor legale înainte de susținerea publică a tezelor, iar din celelalte 262 de teze din perioada 2011-2016 au fost verificate doar 82.
  • Pentru 61 din cele 82 de teze verificate, au fost constatate depășiri ale coeficienților de similitudine admiși, respectiv coeficientul care se referă la procentul din text cu toate frazele similare descoperite de programul anti-plagiat în alte documente și coeficientul care determină procentul din text cu fragmente similare care depășesc 25 de cuvinte.
  • Deși au fost emise 61 de rapoarte, la Comisia de Etică și Deontologie Universitară a Academiei de Poliție au fost trimise doar 58.
  • De remarcat este și faptul că în cazul celor 82 de teze verificate: 10 erau de fapt sub formă de rezumat, 14 au fost verificate doar parțial din cauza limitei maxime setate pentru mărimea unui document care poate fi verificat prin programul anti-plagiat, iar în cazul a 7 teze au fost generate rapoarte de similitudini și în anul 2016.
  • Patru ofițeri din conducerea Academiei de Poliție nu și-au depus propriile teze de doctorat la Comisia de Etică în scopul verificării prin softul anti-plagiat, așa cum se decisese prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Academiei din 21.03.2019.
  • Au fost identificate inclusiv situații când anumite teze de doctorat au fost verificate în perioade de timp distincte, cu rezultate diferite.
  • Comisia de Etică și Deontologie Universitară prin regulamentele adoptate de Senatul Academiei și-a fixat perioade de timp foarte mari pentru finalizarea verificării unei sesizări, respectiv 18 luni. Ulterior, pe perioada verificărilor Corpului de control al ministrului, Comisia a modificat perioada, reducând-o la 45 de zile.
  • Până la momentul finalizării verificărilor Corpului de control al ministrului, Comisia de Etică a emis 6 puncte de vedere și a înaintat la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare o sesizare pentru 5 teze de doctorat, având la bază documentele transmise de Departamentul de Studii Doctorale la 28.01.2019.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: