Declarațiile lui Dmitri Medvedev, potrivit cărora Republica Moldova are şanse de a intra mai repede în UE prin crearea „unei noi Românii Mari”, fac parte dintr-o „retorică falsă” şi indică un „grad de frustrare” a Rusiei la decizia Consiliul UE de acordare a statutului de stat candidat, transmite Ministerul Afacerilor Externe.
„Declarațiile lui Dmitri Medvedev, subsecvente deciziei istorice a Consiliului European din 23-24 iunie privind acordarea statutului de stat candidat la aderarea la UE pentru Republica Moldova și Ucraina, fac parte din retorica falsă, cu care ne-am obișnuit deja, a Kremlinului, propagată în Republica Moldova atât înainte, cât și după agresiunea ilegală, nejustificată și neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei”, se arată într-o precizare de presă.
Aderarea Republicii Moldova la UE este posibilă, nu direct, ci prin crearea „unei noi Românii Mari”, a comentat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, mâna dreaptă a preşedintelui Vladimir Putin, potrivit agenţiei TASS.
„Moldova a intrat în coada lungă de aderare la UE, întinsă de-a lungul deceniilor. Bon voyage! Dar [ei] vor să adere mai devreme! De aceea, există o altă modalitate de a obține aderarea la UE: crearea unei noi Românii Mari”, a spus politicianul pe canalul său Telegram, răspunzând la o întrebare a TASS cu privire la cât de curând ar putea aderarea Republicii Moldova la UE. ”Vor exista consecințe pentru Moldova” – a spus Dmitri Medvedev.
Declaraţiile lui Medvedev indică „pe lângă un mare grad de frustrare, un lucru cert: decizia Consiliului European de a acorda statutul de stat candidat pentru Republica Moldova este o decizie corectă și reprezintă o realizare cu adevărat istorică, o reconfirmare a vocației și orientării europene ale Republicii Moldova și cetățenilor săi”, se mai arată în reacţia MAE.
Ministerul subliniază totodată că decizia Consiliului UE reprezintă, pe de o parte, inițierea drumului ireversibil spre integrarea deplină a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, acolo unde îi este locul și, pe de altă parte, o nouă confirmare a valorii strategice a politicii de extindere a Uniunii.
***