Ministerul Afacerilor Externe a anunțat luni, reluarea, ”după o pauză de 10 ani”, a lucrărilor Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial.
România încearcă de 97 de ani să recupereze integral Tezaurul trimis la Moscova.
Evoluţia nesatisfăcătoare a negocierilor româno-ruse cu privire la tezaurul României depozitat la Moscova este menționată inclusiv într-un raport APCE din 2012 cu privire la îndeplinirea de către Moscova a obligaţiilor asumate către Consiliul Europei, realizat de coraportorii APCE pentru Rusia, György Frunda şi Andreas Gross.
MAE: ”atmosfera constructivă” a lucrărilor comisiei mixte
Potrivit MAE, a IV-a sesiune a Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial a avut loc în perioada 25-26 martie 2016, la Sinaia.
”Prezenta reuniune a Comisiei comune este prima întâlnire după o pauză de 10 ani, aceasta desfăşurându-se într-o atmosferă deschisă şi constructivă, marcând un nou important pas în direcția studierii problemelor care intră în competența Comisiei” afirmă comunicatul oficial.
”Părțile au continuat schimbul de opinii privind diferite aspecte referitoare la Tezaurul României, inclusiv la valorile Băncii Naţionale a României depuse la Moscova în timpul Primului Război Mondial, precum şi la restituirile din 1935 şi din 1956 de către Uniunea Sovietică a unor părți din valorile românești.
Pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Declarația comună a miniștrilor Afacerilor Externe, din 2003, părţile au convenit dinamizarea activităţii Comisiei comune, aprofundarea activității de identificare a documentelor în arhive, inițierea elaborării unor publicații comune, precum și înființarea unor grupuri comune de experți pentru cercetarea documentelor de arhivă referitoare la tematica activității Comisiei.
Partea rusă a exprimat mulțumiri Băncii Naționale a României pentru sprijinul logistic oferit bunei desfășurări a sesiunii Comisiei comune.
Părțile au convenit ca următoarea sesiune a Comisiei comune să aibă loc în Federația Rusă, la Moscova, în a doua parte a anului 2017.”, anunță MAE.
Ioan Scurtu explică ce a făcut comisia în ultimii 12 ani
La 4 iulie 2003 s-a încheiat Tratatul privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă. Partea rusă a refuzat reglarea problemei tezaurului prin tratat; în schimb s-a agreat totuși constituirea unei comisii de istorici români și ruși care să studieze chestiunea. Comisia s-a întâlnit pentru prima dată în perioada 19- 21 octombrie 2004, la București, copreședinții acesteia fiind profesorul Ioan Scurtu, respectiv academicianul Alexandr Oganovici Ciubarian.
Academicianul Ioan Scurtu publică, în 2014, o carte (Tezaurul României la Moscova, note şi mărturii despre activitatea Comisiei Comune româno-ruse 2004-2012, Editura Enciclopedică, Bucureşti) despre experienţa proprie trăită de-a lungul celor opt ani cât a reprezentat România în această comisie. Cartea se încheie cu demisia profesorului Scurtu înaintată la 21 noiembrie, 2012, ministrului de la vremea respectivă, Titus Corlăţean, şi Secretarului de Stat, Bogdan Aurescu.
Prima sesiune a Comisiei Comune s-a desfășurat la București în zilele de 19-21 octombrie 2004. Nu poate fi exclusă ipoteza că în 2003-2004, președintele Vladimir Putin să fi urmărit restituirea, chiar parțială, a Tezaurului românesc, pentru a demonstra decizia Federației Ruse de a rezolva chestiunile litigioase pe care le avea cu România, iar pe de altă parte pentru a folosi această atitudine ca un argument în negocierile cu Japonia vizând retrocedarea tezaurului rusesc.
Așa se poate explica faptul că Aleksandr Ciubarian a acceptat fără nici o rezervă înscrierea în Regulamentul de funcționare a Comisiei Comune a abordării cu prioritate a problemei Tezaurului românesc. De asemenea, întrebarea (confidențială) pe care Ciubarian a adresat-o în octombrie 2004 copreședintelui român cu prilejul primei întruniri a Comisei Comune: „Ce ar putea fi semnificativ de restituit din Tezaurul românesc?” Întrebarea sugera ideea că Federația Rusă avea în vedere restituirea a ceva „semnificativ” din acest Tezaur.
Următoarele sesiuni ale Comisiei Comune s-au desfășurat la Moscova. Cea de-a doua în intervalul 21-22 iunie 2005, cea de-a treia între 4 și 6 aprilie 2006. În activitatea Comisiei Comune factorul politic a jucat rolul decisiv. „Temperatura” politică existentă în relațiile dintre România și Federația Rusă s-a transmis și acestei Comisii. Partea rusă, binevoitoare și relativ deschisă la început, a devenit tot mai rigidă și necooperantă. În primul rând, partenerii ruși au recurs la argumente de ordin științific: cercetarea trebuia să aibă la bază documente. Dar membrii Comisiei (partea rusă) nu au primit aprobarea pentru cercetarea documentelor aflate în arhivele din Federația Rusă. S-au făcut demersuri care nu au avut succes, dar vor insista în continuare.
Partea română a oferit copii după inventarele valorilor B.N.R. transportate la Moscova: detaliate, clare, indubitabile. S-a răspuns că Partea rusă nu a găsit inventarele primite de oficialii ruși în momentul predării Tezaurului. Dar ei (istoricii din Comisia Comună) erau deciși să insiste. Pe lângă această metodă a „tragerii de timp” până la obținerea accesului la arhive, partea rusă a recurs la tactica introducerii în dezbatere a altor teme. Ore în șir s-au consumat cu intervențiile privind bunurile lăsate în Moldova de armata rusă în 1917-1918, cu jafurile și crimele armatei române pe teritoriul sovietic în 1941-1944 etc., etc.
Declarațiile făcute de oficialii de la București la adresa regimului politic din Rusia și a politicii ei externe, considerate a fi ofensatoare de liderii de la Kremlin, a dus la „înghețarea” relațiilor dintre cele două state, astfel că și Comisia Comună a început să „bată pasul pe loc”. Nu numai contextul politic a fost nefavorabil, ci și modul în care cea mai mare parte din mass-media românească a abordat problema Tezaurului și mai ales a Comisiei Comune.
„Manipulatorii” de la București nu vedeau cu ochi buni existența acesteia, apreciind că nu trebuia făcut nici un pas în direcția Rusiei, deoarece România era datoare să meargă numai spre N.A.T.O., S.U.A. și Uniunea Europeană. S-a recurs – pentru dezinformarea opiniei publice din România – la menționarea discuțiilor din sânul Comisiei, unde partea rusă ar fi cerut desființarea acesteia. Era un fals grosolan, deoarece, oricât de aprige ar fi fost dezbaterile, niciodată nu s-a ridicat o asemenea problemă.
O bună parte din mass-media românească a susținut teoria potrivit căreia Rusia accepta să restituie Tezaurul, dar nu oficial, ci printr-o firmă particulară, special constituită în acest scop. Erau, toate acestea, diversiuni prin care se urmărea desființarea Comisiei, deoarece era limpede că Partea rusă ar fi putut invoca faptul că, de vreme ce Partea română a ales o altă cale de abordare a problemei Tezaurului, această Comisie nu-și mai avea rostul.
Totuși, Comisia a supraviețuit, rezistând atât atacurilor deschise, cât și celor subterane. După multe demersuri făcute de diplomații români, dar și ca urmare a aducerii problemei Tezaurului românesc în discuția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, oficialitățile de la Moscova au acceptat să aibă loc întâlnirea copreședinților Comisiei, în octombrie 2012.
După o întrerupere de șase ani, s-a căzut de acord ca lucrările Comisiei Comune să se desfășoare în martie 2013 la București. Această decizie nu a fost respectată de partea rusă, care a cerut amânarea întâlnirii pentru vară, apoi pentru toamnă. Cert este că reuniunea nu a avut loc nici în 2013, nici în 2014.
Cristian Diaconescu:
Ce a plecat în Rusia
Tezaurul care a luat drumul Moscovei includea trei categorii principale de valori:
- acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, odoarele mănăstirești din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, colecții ale multor instituții publice și particulare
- efecte publice și alte valori: acțiuni, obligațiuni, titluri de credit etc.
- 91 de tone de monede istorice de aur, care aparțineau persoanelor private, companiilor și băncilor particulare din România și 2,4 tone de lingouri de aur, care aparținea Băncii Naționale a României. Valoarea acestui stoc metalic, niciodată restituit, este de aproximativ 3,2 miliarde de euro (estimare din aprilie 2011).
Cristian Diaconescu: Interesul major este ca această Comisie să funcţioneze
Fost ministru de Externe, Cristian Diaconescu- un foarte bun cunoscător al subiectului, consideră că reluarea discuțiilor în cadrul comisiei mixte este de salutat.
Faptul că Ministerul Afacerilor Externe, Banca Naţională a României şi alte instituţii româneşti au determinat Federaţia Rusă să-şi trimită reprezentanţii la Bucureşti pentru reluarea discuţiilor în cadrul Comisiei Mixte româno-ruse este un semnal foarte bun, care merită salutat.
Odată finalizat Tratatul politic de bază între România şi Federaţia Rusă (4 iulie 2003) cele două părţi au convenit un Acord, semnat la nivelul miniştrilor de externe privind continuarea dialogului bilateral, în scopul clarificării problemelor sensibile din trecutul comun.
Cele două documente au fost ratificate în Parlamentul României (24 martie 2004) respectiv Rada Supremă (24 ianuarie 2004) dobândind, deci, forţă juridică obligatorie în relaţiile dintre cele două state.
Trebuie precizat clar faptul că, până la convenirea acestor documente, Moscova refuza categoric să accepte chiar faptul istoric, incontestabil pentru Bucureşti, privind depozitul forţat realizat de partea română, în ultima perioadă a anului 1917 şi începutul anului 1918. Atunci, o serie de bunuri materiale cu o mare valoare patrimonială, cum erau Tezaurul României, fondul de metal al Băncii Naţionale, valori arhivistice, bunuri ale Casei Regale, au fost adăpostite la Moscova, în condiţiile în care România se afla sub ocupaţie germană.
Odată ce etapa negării politice a fost depăşită, ne-am concentrat în negocierea cu partea rusă în scopul obţinerii unui compromis în ceea ce priveşte „calea de urmat”, care să ne ducă la restituirea acestor valori de patrimoniu.
Într-un sfârşit s-a ajuns la concluzia că, pe baza documentaţiei foarte solide pe care în special Banca Naţională a României era în măsură să o prezinte, Moscova va coopera pentru identificarea patrimoniului românesc – obligaţia de restituire fiind intrinsecă oricărui contract de depozit. Acest demers urma să se desfăşoare în cadrul Comisiei Mixte, în care se aflau nominalizaţi reprezentanţi din zone academice, bancare, financiare etc. Din România şi Federaţia Rusă.
Evident că interesul major este al părţii române ca această Comisie să funcţioneze şi să aibă rezultate.
Este o relaţie tehnică cu Moscova, care nu are legătură cu regimul de sancţiuni politico-diplomatice. România trebuie să rămână profund interesată, dar şi implicată într-un demers cu conotaţii fundamentale pentru demnitatea noastră.
Când a plecat Tezaurul
Tezaurul României a fost transferat în Rusia cu două transporturi.
Primul a fost efectuat între 12 și 14 decembrie 1916. În gara Iași s-au încărcat în 17 vagoane un număr de 1.738 casete, în care se afla depozitat aurul, deținut sub formă de lingouri și monede diverse (dintre care majoritatea erau mărcile germane și coroanele austriece). În alte 2 casete au fost depuse bijuteriile Reginei Maria.
Al doilea transport s-a efectuat în perioada 23 – 27 iulie 1917. Trenul avea 24 de vagoane, din care: trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naționale și arhiva. Valorile Casei de Depuneri ocupau restul de 21 de vagoane, respectiv 1.661 de casete.
De ce a fost transferat Tezaurul
În august 1916, România luase decizia intrării în război, alături de Antantă. Deși campania a debutat favorabil, prin pătrunderea trupelor române în Transilvania, în scurt timp, trupele germane, austro-ungare și bulgare au preluat inițiativa ocupând în toamna aceluiași an Dobrogea, Oltenia și Muntenia, conducerea României fiind nevoită să mute capitala țării de la București la Iași și să organizeze rezistența în fața invadatorilor în Moldova.
Pe acest fundal, în luna noiembrie, s-a decis și mutarea sediului Băncii Naționale a României, ocazie cu care și tezaurul său a fost transportat la Iași. La 2 decembrie, Consiliul General al BNR aproba în principiu posibilitatea punerii la adăpost a tezaurului în Rusia, punct de vedere care, la 8 decembrie, era susținut și de guvern.
Ministrului de finanțe de la acea dată, Emil Costinescu, a evocat varianta transferării tezaurului la Londra. Soluția preferată în final: depunerea tezaurului laolaltă cu tezaurul imperiului țarist, la Kremlin.
La 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniștri aproba transferul tezaurului în Rusia. Protocolul care prevedea predarea Tezaurului în aur către delegații guvernului imperial rus a fost semnat la Iași, la 14/27 decembrie 1916.
În februarie 1917 la Petrograd izbucnea revoluția rusă. În septembrie 1918 ultimii reprezentanți ai României părăseau Moscova, iar din acel moment nu s-a mai cunoscut nimic cert despre soarta tezaurului.
Restituiri parțiale ale unor bunuri din Tezaur
În 16 iunie 1935, în gara Obor din București, sosesc 17 vagoane de marfă, încărcate cu 1.443 de lăzi, provenind de la Moscova, din ordinul guvernului URSS, care a decis să restituie României o parte din bunurile care au fost depozitate la Kremlin.
Acest transport a constat în documente vechi, cărți rare, planuri, hărți, arhive, acte, manuscrise, obiecte bisericești, covoare, carpete, depozite, tablouri, picturi, schițe, desene, colecții de artă și bunuri aparținând persoanelor particulare sau instituțiilor de stat. Raportul de recepționare a acestor bunuri, cu specificația că nu s-a predat nicio cantitate de aur și nici bijuterii sau alte obiecte de valoare.
A doua restituire parțială s-a produs în 1956. Lista bunurilor restituite includea Tezaurul de la Pietroasele, 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu (dintr-un total de 1350 de picturi, gravuri și desene), vase liturgice din aur și argint, cărți și miniaturi vechi, bijuterii, 156 de icoane, 418 tapițerii, 495 obiecte de cult religios, etc.
După căderea comunismului în România și în Rusia, Ion Iliescu l-a trimis la Moscova, în vara anului 1994, pe ambasadorul Traian Chebeleu, cu sarcina de a solicita Kremlinului „găsirea unei soluții de rezolvare a problemei Tezaurului României”. Noua conducere de la Kremlin a preluat scrisoarea oficială a Administrației Prezidențiale de la București și a răspuns că „pentru Rusia, așa-zisa problemă a Tezaurului românesc depozitat la Moscova nu mai există”.
Totuși, Moscova a înaintat o soluție de rezolvare a problemei: mărirea exponențială a schimburilor economice și comerciale dintre cele două țări, oferind României un pachet de 32 de proiecte economice și comerciale care să se deruleze prin intermediul firmelor private. Proiectul cu nr. 32 se denumea „restituirea componentei de metale prețioase către Banca Națională a României”. De fapt, acest proiect ar fi însemnat chiar restituirea monezilor și lingourilor de aur către Banca Națională a României. Iliescu a fost încântat de oferta rușilor și a predat problema, spre rezolvare, consilierului său pe probleme speciale, Ioan Talpeș. Acesta s-a arătat însă sceptic față de oferta Moscovei și a cerut, ca o dovadă de bună credință, ca partea rusă să predea României un set de 12 monede de aur, ce provin din primul transport al Tezaurului la Moscova, din primul tren și din prima ladă, conform listei de inventar existentă în arhive.
Partea rusă s-a conformat și a trimis imediat un delegat la București, în decembrie 1994, cu cele 12 monede de aur cerute de Ioan Talpeș. Aveau însă să treacă 14 ani până ce se va oficializa demersul- în data de 6 martie 2008, cu actul de donație nr. 1.272, emis de Ministerul Culturii și Cultelor, Muzeul Național de Istorie a României, donație înregistrată cu nr. 867/06.03.2008, s-a reușit predarea acestor 12 monede istorice de aur, ediții din Franța și Belgia, dintre anii 1854 și 1909, în greutate totală de 77,09 grame.
