2 octombrie, 2011

Eurodeputatul Monica Macovei solicită Ministerului Justiției să-și asume, prin Strategia anticorupție, o procedură accelerată de ridicare a imunităților parlamentare, în care decizia se se ia în maximum două zile, se arată într-o postare de duminică, de pe blogul fostului ministru al Justiției.

Concret, ea vrea ca în Strategia Națională Anticorupție 2011-2014, elaborată de MJ, prevederea privind ”susținerea în Parlament a adoptării unor norme procedurale clare privind deciziile Parlamentului de ridicare a imunităţii membrilor săi, pe baza celor mai bune practici din alte state membre ale UE (Recomandare MCV)” să fie înlocuită cu modificarea Regulamentelor Camerei Deputatilor si Senatului.

Modificarea celor două Regulamente prevede trei faze pentru ridicarea imunității aleșilor:

  • Decizia se ia de plenul camerei în maximum 48 ore de la primirea cererii de ridicare a imunității;
  • Votul să fie obligatoriu la vedere, pentru ca electoratul să vadă cum votează aleșii și pentru a evita ascunderea răspunderii în spatele votului secret, așa cum este acum.
  • Decizia să se ia fără analiza probelor din dosar, caci Parlamentul nu judecă, deci nu trebuie să cântărească probele așa cum a făcut până acum.

”Potrivit practicilor altor state UE, Parlamentul trebuie doar să se asigure că cererea de ridicare a imunității nu este determinată de declarații sau acțiuni politice ale parlamentarului, adică învinuirea penală nu este una inventata, ci se bazează pe indicii de comitere a unei infracțiuni, iar acestea rezultă (sau nu) din cererea de ridicare a imunității făcută de procurori”, mai explică fostul ministru al Justiției.

Ca dosar care nu este unul politic, ea dă ca exemplu cele în care se face referire la probe precum interceptările telefonice.

”Dacă sunt astfel de indicii, de pildă dacă se face referire la ceea ce rezultă din interceptări telefonice, filmări sau rapoarte de control, martori, este suficient pentru a se lua decizia ridicarii imunității, pentru că existența acestor indicii arată că nu este un dosar inventat din motive legate de declarațiile sau activitatea politică a parlamentarului”, mai explică Monica Macovei.

Europarlamentarul a menționat că o astfel de prevedere există într-o inițiativă legislativă a deputaților PDL Sulfina Barbu și Sever Voinescu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: