luni

22 aprilie, 2024

12 octombrie, 2020

Premierul Ludovic Orban a anunșat luni că va propune sistarea evenimentelor private sau revenirea la vechiul sistem în care era permisă participarea a maximum 20 de persoane.

„Voi propune sistarea evenimentelor private. Este clar că reprezintă una din sursele de îmbolnăvire. Sau revenirea la vechiul sistem cu maximum 20 de persoane.

Azi, evenimentele se organizează cu maxim 50 de persoane în spații închise și cu 100 de persoane în spații exterioare. Asta e legea. Sunt foarte mulți organizatori de evenimente care nu respectă aceste reguli în organizarea nunților.


E posibil să luăm decizia să nu mai permitem astfel de evenimente private.

Fie să revenim la cel mult 20 de persoane, adică să se facă în familie, pentru că asta înseamnă, fie sunt unele voci mai radicale care vor chiar interdicția”, a declarat Ludovic Orban, citat de Digi24.

În București și în alte 12 județe, rata de infectare cu coronavirus este de peste 1,5, potrivit raportărilor oficiale.

Până pe data de 11 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 155.283 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 117.942 de pacienți au fost declarați vindecați.


Trei unități administrativ teritoriale depășesc în acest moment pragul de 2 la mie infectări: București – 2,52, Alba – 2,26, Vâlcea -2,16.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: