Au fost, sunt și vor mai fi multe dezbateri pe tema salariilor din sectorul public în România. Chiar în aceste zile se vorbește despre o nouă creștere a salariilor în sectorul bugetar. Cea mai faimoasă dintre dezbateri, care cred că va mai dura, este cea referitoare la tăierea salariilor cu 25 la sută în sectorul bugetar.
Aici vreau să arăt, pe scurt, (i) ce a dus inevitabil la acea măsură ad hoc, suboptimală și nedorită de nimeni, (ii) cum evităm un drum similar în viitor, și (iii) unde suntem, în fapte, dar și în intenții, la cinci ani de la acele tăieri suboptimale. Comentariile mele se bazează pe datele prezentate în Fig.1-Fig.31. și pe planurile privind pachetul fiscal și creșterea salariilor în sectorul bugetar.
1 În figurile menționate sub denumirea de salarii sunt prezentate veniturile de natură salarială, adică salarii, premii și alte venituri, cum ar fi al treisprezecelea salariu.
În figurile menționate sub denumirea de salarii sunt prezentate veniturile de natură salarială, adică salarii, premii și alte venituri, cum ar fi al treisprezecelea salariu.
ETAPA PRE-CRIZĂ
- În anul 2000, salariul mediu lunar în sectorul privat și în cel bugetar au fost foarte apropiate ca nivel (288,7 lei și respectiv 284,3 lei).
- Despărțirea lor majoră a început în anul 2003, când venituriel de natură salarială din sectorul bugetar au început să crească mai repede ca cele din sectorul privat.
- În medie, salariile bugetarilor au crescut cu 28,4 la sută pe an în perioada 2000-2008, față de o medie anuală a inflației de numai 13,7 la sută. Cele mai mari creșteri nominale ale salariilor bugetare au avut loc în perioada 2000-2004, când creștere medie anuală a fost de 31,5 la sută. În perioada 2005-2009 creșterea nominală medie anuală a fost de 19,4 la sută. Totuși, în termeni reali, a fost exact invers: în perioada 2000-2004, creșterea medie anuală a fost de 8,9 la sută, iar în perioada 2005-2009 a fost de 12,4 la sută.
- Cele mai mari creșteri de salarii s-au înregistrat în administrația publică. Din Fig.2 se vede că salariile din administrația publică au fost permanent mai mari, nu numai ca cele din sectorul privat, dar și ca cele din învățământ și din sănătate.
- Creșterea rapidă a salariilor în sectorul bugetar a indus un efect de imitație în sectorul privat, astfel că, începând din 2007, și salariile din sectorul privat au crescut substanțial mai repede ca productivitatea muncii. Ele au crescut în medie cu 24,3 la sută pe an în perioada 2000-2008. În termeni reali, în perioada respectivă, aceste salarii au crescut în medie cu 9,4 la sută, față de o creștere de numai 7,7 la sută a productivității muncii.
- Pe de o parte, cu toate că au crecut în ritmuri anuale mari, nivelurile atinse de salarii au fost departe de a oferi un nivel de trai satisfăcător, mai ales pentru cei din învățământ și sănătate. Totuși, în termeni reali, a existat o creștere a nivelului de trai. Pe de altă parte, în sectorul bugetar, nivelurile salariilor și numărul crescut de angajați au ajuns suficient de mari pentru a fi nesustenabile. Dată fiind restricția bugetară a guvernului, cu cât mai repede creșteau salariile oamenilor ocupați în sectorul bugetar, cu atât perioada în care aceștia se puteau bucura de ele, înainte ca deficitul bugetar să devină nefinanțabil, devenea tot mai scurtă. Izbucnirea crizei financiare mondiale a scurtat brutal această perioadă.
DUPĂ CRIZĂ
- În 2009, compensațiile cu munca în sectorul bugetar au crescut la 10,7 la sută din PIB, de la 8,1 la sută din PIB în 2004, iar deficitul bugetar crescuse la 8,9 la sută din PIB, de la 1,2 la sută din PIB în 2004.
- Creșterea deficitului bugetar în 2009 și recesiunea au făcut ca finanțarea deficitului bugetar să devină brusc o problemă. Din acest motiv, mulți oameni nici nu au putut înțelege cum, dintr-o situație aparent sub control, s-a ajuns la soluția extremă a tăierii salariilor cu 25 la sută și creșterea TVA de la 19 la 24 la sută. Aceste măsuri nu ar fi apărut, sau ar fi avut magnitudini mult mai mici și mai puțin dureroase dacă în 2009 se raționalizau cheltuielile, inclusiv prin reducerea de personal în exces, care oricum s-a realizat mai târziu, după tăierea salariilor.
- În 2014, așa cum se vede din Fig. 3, veniturile de natura salariilor din sectorul bugetar erau, în termeni reali, mai mici ca cele din 2008, deși creșterea acestora s-a reluat în 2012. Nivelurile mai reduse se explică nu prin rămânerea în urmă a salariilor în sensul restrâns al definiției, care au crescut chiar peste nivelul din 2008, ci prin eliminarea unor componente cum ar fi prime, bonusuri și al treisprezecelea salariu. În perioada 2000-2014, salariile au crescut în termeni reali cu un ritm mediu anual de 6 la sută în sectorul bugetar și cu un ritm mediu anual de 6,1 la sută în sectorul privat. Această apropiere a ritmurilor anuale de creștere pentru întreaga perioadă 2000-2014 se explică prin aceea că în sectorul privat, salariile reale au crescut permanent după anul 2000, cu excepția anului 2013. În 2015, salariile reale vor continua să crească, ajutate de deflația temporară indusă de reducerea TVA, cât și de creșterea salariului minim.
- Productivitatea muncii (PIB pe angajat) și-a reluat si ea trendul crescător în 2012, ritmul ei mediu anual de creștere fiind de 5,4 la sută în perioada 2000-2014.
- Salariile reale în sectorul privat au crescut mai încet decât productivitatea muncii în anii 2012 și 2013 și mai repede în 2014.
CONCLUZII
- Creșterea nominală cu 31,5 la sută în medie pe an (8, 9 la sută în termeni reali) a salariilor din perioada 2000-2004 a fost sustenabilă deoarece deficitul bugetar a scăzut de la 4,7 la sută din PIB în 2000 la 1,2 la sută din PIB în 2004, datorită unor măsuri care au compensat cheltuielile suplimentare cu salariile crescute.
- Dinamica salariilor bugetare a devenit nesustenabilă în perioada 2005-2009. Creșterea nominală cu 19,4 la sută în medie pe an (12, 4 la sută în termeni reali) a acestor salarii a fost însoțită de creșterea deficitului bugetar de la 1,2 la sută din PIB la 8,9 la sută din PIB.
- Salariile din învățământ și sănătate, precum și anumite segmente din administrația publică au nevoie să crească, fiind mult mai mici ca cele din administrația publică în ansamblul ei și mai mici ca cele din sectorul privat. E nevoie însă de o bună prioritizare.
- Mai întâi, trebuie eliminate cheltuielile ineficiente (curente sau de investiții). Spațiul creat poate fi utilizat pentru creșterea salariilor în sectoarele menționate sau pentru reducerea unor impozite.
- Dar, adoptarea pachetului fiscal bazat pe reducerea TVA de la 24 la sută la 19 la sută și creșterea salariilor în sectorul bugetar așa cum sunt planurile fiscale acum, nu au spațiul fiscal necesar și stimulează consumul mai mult decât producția potențială. Ceteris paribus, aceste măsuri fiscale, pe lângă supraîncălzirea economiei vor duce la un deficit bugetar spre 4 la sută din PIB în 2016 și spre 5 la sută în 2017, când, în mod legitim, vor crește și cheltuielile militare. O astfel de politică fiscală seamănă cu cea din anii 2007-2008, cea care a constituit cauza ultimă a tăierii cu 25 la sută a salariilor în 2010.
- Politicile care sunt benefice pe termen scurt, dar care nu sunt sustenabile și, din această cauză, se vor dovedi dureroase mai târziu, nu reprezintă soluții pentru nicio problemă. Cred că nu este legitimă angajarea pe un drum la capătul căruia s-ar putea să fie din nou necesară reducerea salariilor, ca în 2010.
Urmărește-ne pe Google News
2 răspunsuri
1.Toate analizele si concluziile se invirt in jurul unor date si solutii „econometrice”, cind Romania are nevoie de un proiect de reconstructie economica si industriala!Fara „economie nationala”, fara banci nationale comerciale si de investitii, cu utilitatile si averea nationala apartonind firmelor si statelor straine (iar nu „capitalistilor romani”), fara investitii industriale serioase de 25 de ani (si de loc in ultimii 7 ani), ce cresteri de salarii si nivel de trai pot fi realizabile?
2.Economistii si analistii trebuie sa iasa odata pentru totdeauna din spatial (ingustat) al modelului bugetar de dezvoltare, catre cel calitativ-institutional (pro-activ), axat pe cresterea competitivitatii economice, dezastruoasa in Romania – de indice subafrican 74!Este fara indoiala o trecere stiintifica dificila, de la econometrie la componentele calitative (organizatorice, institutionale, administrative ,etc.)ale dezvoltarii economice, catre tehnicile de accelerare a dezvoltarii industriale, catre tehnicile si instrumentarul asiatic – al epocii Meiji de dezvoltare economica.La fel ca in UE – FMI, economismul romanesc a esuat stiintific si aplicat, in strategii din zona „cheltuielilor curente ineficiente”, cind economia romaneasca (mai précis din Romania) nu produce nici macar cit sa sustina domeniile bugetare la nivel decent.
3.Economistii romani trebuie sa ia exemplul celor din Ungaria, care l-au sfatuit pe prem. Orban ca nu exista dezvoltare economica decit daca se reface „economia nationala” – directie in care Ungaria paseste ferm, chiar daca este apostrofata uneori de UE.
4.Trebuie inteles odata pentru totdeuna, ca administrarea economica nationala (bugetara), insemnind colectarea si distribuire de bani catre domeniile bugetare si tehnicile/ actiunile guvernmentale de reglare fiscala prin coduri si legi a acestei activitati, este diferita de administrarea „DEZVOLTARII ECONOMICE”.
Desi intre ele exista intrepatrundere si determinare economica, este vorba de doua domenii stiintifice ABSOLUT diferite, cu notiuni, reguli, principii,tehnici si instrumetare de lucru diferite, cu „sedii ale materiei” diferite.Pina cind intelighentia economica va ramine cantonata strict in econometrie bugetara, Romania va merge pe urmele Greciei, neputind sa transforme banii UE in intreprinderi, nu va putea diminua indicele de (ne) competitivitate 74 catre indicii tarilor dezvoltate – Romania raminind pe lung termen,aceeasi tara esuata.
5.Acum 15 ani, o lucrare economcia de referinta in ce priveste orientarea spre un nou model de dezvoltare economica, „inventaria” opinia marilor economisti straini, privind rolul institutiilor in dezvoltarea economica accelerata, de ajungre din urma a tarilor dezvoltate.Una din concluziile autorului acestei lucrari, este: „Ceeace gindirea economica conventionala (conventional wisdom)nu reuseste dupa mine – sa abordeze satisfacator este rolul institutiilor in evolutia societatii.Este interesant ca insasi breasla economistilor recunoaste ca nu este suficient sa afirmam nevoia de economisire inalta si conditii macroeconomice sanatoase pentru a elucida chestiuea dezvoltarii economice” (pag. 34. D. Daianu, „Incotro se indreapta tarile postcomuniste?”)Aceste fraze cuprind adevarul epocii globalizarii si faptul ca moneda batuta doar pe „econometrie – macroeconomie” are putina legatura cu dezvoltarea economica.
6.Fara viziune si solutii privind dezvoltarea economica, analizele asupra taierilor de salarii trecute si viitoare ramin pur academice, tinind de economia „modelului bugetar” de dezvoltare, existent inaintea aderarii la UE.Odata cu aderarea, acest model este caduc, „partial”(deci nefunctional), pierzind instrumentele vamale, tarifare, monetare si valutare, dreptul de a sustine intreprinderile nationale, de a face conventii economice profitabile, de a utiliza fara limita bugetul pentru dezvoltare,de a construi o zona de influenta economica, etc.(Ca regulile economice UE, utile Germaniei si tarilor dezvoltate sint dezastruoase pentru Romania, asta-i alta problema.)
Odata cu „decesul” modelului bugetar de dezvoltare, trebuie sa iesim din sintagma lui si sa ne indreptam atentia si actiunea economica, pe modelul calitativ, institutional (ca denumire provizorie) si demersurile economice pro-active, ca ale Ungariei!
Domnule Caliman,
1. Capitalul romanesc va rezista atata timp cat va exista cunoastere pentru administrarea sa. Va dau exemplu privatizarea litoralului romanesc, unde oamenii nostri de afaceri nu au avut resursele pentru a administra activele pe care le-au cumparat.Vorbiti de straini ca si cum ar fi niste dusmani,ei sunt oameni care au avut incredere in statul nostru de drept astfel incat au investit aici, care e diferenta daca profiturile pleaca in tarile investitorilor sau in conturile din Elvetia ale romanilor?
2.Modelul calitativ-institutional pe care il sustineti are la baza tot un model bugetar, incercati sa induceti diferente de nuanta pentru a crea confuzie. Desigur ca institutiile din Romania nu sunt modernizate insa problema nu e doar modelul bugetar cat lipsa de vointa a liderilor de a le reforma.
3.Exemplul Ungariei este total deplasat, aceasta tara incepe sa fie parasita de capitalurile straine, iar investitii noi nu prea se mai fac este un exemplu de asa nu. Nu inteleg ce model propuneti la acest punct, care sunt campionii industriali unguri care au reusit pe piata mondiala?
4.Incercati sa transformati modelele econometrice in ceva rau, atata timp cat ele sunt facute bine nu pot aduce decat predictibilitate si preveni derapajele. Totodata incercati sa induceti o divergenta intre politicile de dezvoltare si politicile fiscale ceea ce are caracter manipulator.
5.Echilibrele macroeconomice sunt baza dezvoltarii durabile. Nu se pot face politici de dezvoltare intr-un mediu instabil, iar incercati sa manipulati, comparand lucruri diferite.
6. Sunt de acord ca trebuie sa trecem la un model calitativ, insa modelul Ungaria nu face decat sa va darame toate argumentele.