3 decembrie, 2012

Autorităţile îşi doresc limitarea creditării în valută până la un nivel care să nu mai genereze acumularea dezechilibrelor externe, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), citat de AGERPRES.

”Ne dorim să limităm creditarea în valută la acel nivel care să nu mai ducă la acumularea de dezechilibre externe care să creeze o vulnerabilitate.Pe de altă parte dorim să avem o creştere economică cât mai înaltă, apropierea potenţialului, astfel încât să putem converge către nivelul de trai din Uniunea Europeană gradual. Nu sunt neapărat compatibile aceste două lucruri după cum nici nu se exclud”, a spus Croitoru.

Potrivit acestuia, trebuie găsit acel echilibru fin care să permită ca ţara să nu se îndatoreze în valută dar, în acelaşi timp, să ducă la progresul dorit.


Banca Naţională a România (BNR), Banca Comercială Română şi publicaţia „Finanţiştii” organizează conferinţa cu tema ”Intermedierea financiară în moneda naţională şi creşterea sustenabilă a economiei”.

La dezbateri participă Bogdan Olteanu, viceguvenator al BNR, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, Valentin Lazea, economist şef BNR, Ionuţ Dumitru, preşedinte Consiliul Fiscal, Claudiu Cercel, vicepreşedinte BRD, Sergiu Manea, vicepreşedinte Banca Comercială Română, Andrew Gerber, director executiv produse retail BCR şi alţii.

Colocviul continuă seria de acţiuni menite să pună în dezbatere teme economice majore în contextul crizei prelungite şi al căutării de soluţii pentru relansarea sustenabilă a creşterii economice în România.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: